Nicole Cherry şi Poetul rapp şi Amna şi Milionara din Tenerife, următoarele două echipe ale sezonului 19 Te cunosc de undeva!

Nicole Cherry şi Poetul rapp şi Amna şi Milionara din Tenerife sunt alte două echipe care au acceptat provocarea spectaculosului joc al transformărilor, show ce va avea premiera pe 1 aprilie, de la 20:00, la Antena 1. Ajuns deja la al 19-lea sezon, transforming show-ul Te cunosc de undeva! vine cu o abordare inedită, prin care doar un singur concurent din fiecare echipă le este prezentat telespectatorilor înainte de lansare.

„Au trecut 10 ani de la prima mea participare la ”Te cunosc de undeva!” și iată că a venit momentul să fiu iar concurentă în cadrul show-ului și să mă bucur din nou de această experiență. Sunt foarte nerăbdătoare, ”Te cunosc de undeva!” îmi trezește foarte multe amintiri plăcute din primul an, cel în care m-am lansat, și cred că a avut o contribuție enormă la formarea mea ca artist. Mă așteaptă multă muncă, dar și emoții pe care abia aștept să le retrăiesc!”, a declarat Nicole Cherry. În cel de-al 19-lea sezon, Nicole Cherry va face echipă cu Poetul rapp, artist pe care telespectatorii îl vor cunoaşte în curând: „Transforming show-ul arată pentru mine ca o perioadă extraordinară de antrenament, dezvoltare şi descoperire artistică. Sunt convins că voi întâmpina momente şi situaţii în care n-am mai fost vreodată şi care totodată mă vor „împinge” să evoluez. Şi clar vom râde mult! Sunt foarte fericit că fac echipă cu Nicole Cherry, vom rupe tot! P.S. am emoţii maaari, dar asta să nu se consemneze!”, a mai declarat Poetul rapp.

Alături de ei, pe scena transforming show-ului de la Antena 1 vor evolua în acest sezon şi Amna şi Milionara din Tenerife. Amna, aşa cum este cunoscută publicului Cristina Andreea Frunzăreanu, a primit cu mare bucurie propunerea de a participa la Te cunosc de undeva!: „Când m-a sunat producătoarea emisiunii şi m-a întrebat <<Ce faci în următoarele patru luni?>>, eram la volan. Am parcat şi am ţipat muuult de tot, de bucurie. I-am răspuns fără să stau pe gânduri <Nimic, sunt cu voi la platou!”. Am fost cea mai, cea mai fericită şi sunt în continuare; mă simt binecuvântată că sunt într-o echipă atât de frumoasă şi recunoscătoare pentru tot ce ne-a dat Dumnezeu. Nu mi-e frică de absolut nimic, sunt sigură că vom face faţă cu brio provocărilor deloc puţine la număr şi spun asta pentru că atât eu, cât şi partenera mea suntem serioase, muncitoare, dedicate, ce să mai… avem echipa cea mai potrivită!”. La rândul ei, cea pe care telespectatorii o cunosc deocamdată sub pseudonimul Milionara din Tenerife spune: „Am fost mega încântată când am primit această propunere. Cunosc foarte bine show-ul, Te cunosc de undeva! este un format super fun, curat şi totodată unul care te ajută foarte mult să te dezvolţi ca artist. Abia aştept să văd ce provocări ne rezervă, mai ales că eu cred foarte mult în echipa noastră!”.

Show-ul transformărilor totale le pregăteşte telespectatorilor un sezon în mare formă, ce va putea fi urmărit începând din 1 aprilie, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata