AcasăStiriDan Ursa este castigatorul Survivor Romania 2023

Dan Ursa este castigatorul Survivor Romania 2023

Cinci luni. 61 de ediții. 30 de concurenți. 2 triburi. Cea mai puternică competiție din lume. Un sezon în care neașteptatul și provocările au fost la ordinea zilei. Aseară, în direct pe PRO TV, s-a încheiat Survivor România 2023 cu o finală de neuitat!

Seara a început cu ultimul joc al acestui sezon. Cei trei concurenți care au reușit să ajungă până în această etapă a competiției, au intrat pentru ultima dată pe traseu cu un singur gând: să ajungă în finală și la votul celor de acasă care le-ar fi putut aduce 100.000 de euro. Mare le-a fost surpriză când alături de ei au venit toți concurenții care au părăsit show-ul, iar aceștia i-au încurajat exact ca-n perioadele petrecute împreună. Sigur pe el, decis și categoric, Andrei Krișan a obținut o nouă victorie, a doua din această săptămână și a devenit primul finalist.

Carmen Grebenișan și Dan Ursa au intrat la votul celor de acasă, iar aceștia au decis ca Dan să fie cel de-al doilea finalist, în timp ce Carmen a fost desemnată ocupanta locului 3. Într-o atmosferă extrem de încărcată, domnul Dan a dat pentru ultima oară START VOT între Andrei Krișan și Dan Ursa.

Dan Ursa a câștigat Survivor România 2023 & cecul de 100.000 de euro
RecomandariDan Ursa a câștigat Survivor România 2023 & cecul de 100.000 de euro

Ca de fiecare dată, publicul a decis: Dan Ursa este câștigătorul SURVIVOR ROMÂNIA 2023 și al cecului de 100.000 de euro! Acesta a reușit să depășească toate provocările acestui sezon incredibil și să ajungă la inimile celor de acasă, câștigând trofeul atât de mult dorit de către toți cei care s-au înscris în competiție.

La final de sezon, călătoria supraviețuitorilor continuă în Survivor – dincolo de insulă, exclusiv pe VOYO! În fiecare săptămână, într-un nou episod, cei de acasă vor afla gândurile concurenților, strategiile lor. Ce au crezut? Ce au greșit? Cine le-a fost alături și cine i-a dezamăgit? Ce au învățat, ce au descoperit? Cum a fost intoarcerea la civilizație?

Un sezon s-a încheiat, însă Daniel Pavel, prezentatorul celui mai puternic format din lume a dat vestea cea bună: au început înscrierile pentru Survivor România 2024, pe site-ul inscrieri.protv.ro.

Voturile au fost exprimate: Kamara si Dan Ursa sunt in pericol de eliminare la Survivor Romania!
RecomandariVoturile au fost exprimate: Kamara si Dan Ursa sunt in pericol de eliminare la Survivor Romania!

Citește și:

Lionel Messi pe lista Argentinei pentru Cupa Mondiala 2026....

Lionel Messi a fost inclus în lotul preliminar al Argentinei pentru Cupa Mondială FIFA 2026, o decizie care a...

Daiana Prodan de la Insula Iubirii a apelat la...

Participarea la un reality show vine mereu la pachet cu o expunere uriasa, iar comentariile din mediul online pot...

Meghan Markle a dus copiii la Disneyland de Ziua...

Chiar si membrii familiilor regale au nevoie de o pauza de la protocoale, aparitii publice si reguli stricte. Meghan...

Compozitorul Mark Smythe a murit la 53 de ani...

Ai observat vreodată cât de repede se poate schimba totul într-o zi aparent normală de weekend? Mark Smythe, un...