Expoziția va avea loc de la 1 octombrie 2021 până la 31 martie 2022.
Din cauza situației generate de Covid-19, Dubai Expo 2020 va fi organizată în regim hibrid, oferind atât experiențe fizice, cât și virtuale, publicului din EAU și din întreaga lume.
Odată cu apariția pandemiei, lumea s-a îndreptat din ce în ce mai mult spre digital, evenimentele majore de afaceri desfășurându-se acum în mediul virtual. Expo 2020 Dubai va oferi publicului atât experiențe fizice, cât și virtuale.
RecomandăriDubai a întâmpinat 7,28 de milioane de turiști cazați în 2021
„De la înființare, Expo 2020 Dubai s-a angajat să folosească tehnologia de ultimă generație pentru a oferi vizitatorilor o experiență profundă, atât fizic, cât și online, accesibilă din fiecare colț al lumii”, a declarat un purtător de cuvânt al Expo 2020.
„Având în vedere impactul pandemiei din ultimul an, am lucrat din greu pentru a ne perfecționa oferta virtuală ca o completare a evenimentului fizic. Virtual Expo va servi drept scurtă incursiune în atmosfera expoziției și va fi accesibilă și publicului care nu poate participa din cauza distanței sau a circumstanțelor speciale, asigurând astfel acoperirea Expoziției atât în mediul digital, cât și în cel fizic”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Khaleej Times.
Expoziția cu o durată de șase luni va fi cel mai amplu eveniment de afaceri care va avea loc de la izbucnirea pandemiei de Covid-19 de anul trecut.
RecomandăriEla Crăciun s-a bucurat de o vacanţă cu restricţii în Dubai
Expoziția va avea loc de la 1 octombrie 2021 până la 31 martie 2022.
„Ne angajăm să oferim fiecărui spectator, fie el prezent fizic sau în mediul online, o experiență de-a dreptul specială. Vrem să folosim tehnologia de vârf pentru a emoționa și a inspira, creând noi tipuri de experiențe, oferite întâi în cadrul unei expoziții mondiale. Ne menținem angajamentul de a ne conecta publicul și așteptăm cu nerăbdare să vă împărtășim mai multe dintre planurile noastre interesante, dedicate Expo 2020 Dubai, la momentul potrivit”, a spus purtătorul de cuvânt.
Mega evenimentul de șase luni va fi, de asemenea, accesat de milioane de oameni prezenți în mediul virtual.
RecomandăriTamiga & 2Bad se bucura de succes pe plan internațional! Au lansat „Summer in Dubai”
„Expo 2020 Dubai așteaptă cu nerăbdare să primească milioane de vizitatori din întreaga lume, iar o bună parte dintre aceștia sunt așteptați să participe și la Virtual Expo. Virtual Expo va fi accesibilă și publicului care nu poate participa din cauza distanței sau a circumstanțelor speciale, asigurând astfel acoperirea Expoziției atât în mediul digital, cât și în cel fizic”, reiese din comunicat.


