Ela Crăciun s-a bucurat de o vacanţă cu restricţii în Dubai
Cu toate că îşi planificase de mult timp o vacanţă alături de întreaga familie în Dubai, Ela Crăciun a fost la un pas de a-şi anula întreaga deplasare, de teama riscurilor implicate de o...

Cu toate că îşi planificase de mult timp o vacanţă alături de întreaga familie în Dubai, Ela Crăciun a fost la un pas de a-şi anula întreaga deplasare, de teama riscurilor implicate de o călătorie în actualele condiţii. După o verificare amănunţită a măsurilor de protecţie impuse în Dubai, Ela Crăciun a decis în ultima clipă să redescopere bucuria de a fi turist, într-una dintre cele mai sigure destinaţii, un loc în care de fiecare dată revine cu drag.
,,Chiar dacă vin aproape în fiecare an cu familia în Dubai, de obicei în vacanţa copiilor, de această dată trebuie să recunosc că am fost temătoare având în vedere creşterea alarmantă a cazurilor din ţară. Abia în momentul în care am avut confirmarea că Dubai este o destinaţie sigură, am decis să mergem. Ne-am convins astfel pe cont propriu de condiţiile foarte stricte din Emiratele Arabe. Intrarea se făcea aproape peste tot doar pe bază de test, iar în Abu Dhabi unde am mers acum pentru prima dată şi ne-a plăcut la nebunie, regulile au fost şi mai dure. “, a concluzionat Ela Crăciun despre restricţiile întâmpinate în această deplasare.
În ciuda momentului şi a dificultăţilor, care în mod normal ar influenţa o vacanţă normală, Ela Crăciun s-a bucurat de multe clipe de relaxare alături de familia sa, împreună cu care care a descoperit mereu noi obiective.
,,Dacă dimineaţa stăteam la plajă şi după amiaza aveam tot felul de activităţi pentru copii, de la vizitat Warner Bros. World Abu Dhabi, la mersul la Aquapark, la Kidzania, un loc de joacă testat de copii, în care pot încerca diverse meserii. Pentru Nicho cel bun obiectiv a fost Aquarium, unde a fost impresionat de toate animăluţele văzute acolo. Am plecat din această vacanţă cu multă recunoştinţă pentru sănătatea întregii familii şi bucuroşi că am putut fi cu toţii din nou împreună aici”, a declarat Ela Crăciun despre ce a înseamnat pentru ea şi familia ei această vacanţă.
Realizatoare tv, autoare şi blogger de succes, Ela Crăciun pregăteşte în prezent lansarea unei noi cărţi, a inaugurat de curând un nou program special de parenting, intitulat ,,De la SOS Mama, la ZEN Mama” şi lucrează în paralel lansarea unui audiobook destinat deopotrivă adolescenţilor şi părinţilor care trebuie să facă faţă provocărilor acestei etape.
,,Ȋn momentul de faţă am foarte multe proiecte în desfăşurare, ceea ce recunosc că unori poate fi copleşitor şi m-a făcut să îmi doresc o vacanţă poate chiar mai mult ca în alţi ani. Am venit aici să îmi încarc
bateriile şi să petrec timp de calitate alături de copiii şi de soţul meu. Toate proiectele mele au un mare obiectiv comun şi anume acela de a le oferi oamenilor informaţii de calitate, validate de specialişti, de care avem cu toţii nevoie.”, a concluzionat Ela Crăciun.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Locuințele nu se ieftinesc la final de an, estimează un consultant. Ce avantaje oferă dezvoltatorii în schimb
Dolce SportReal Madrid a trecut cu 2-1 de Inter pe Bernabeu. Mbappe a ajuns la 71 de goluri în Champions League
GetPonyCinci coupe-uri europene cu V8 american au ajuns piese de colecție. Ce modele țin prețul cel mai bine
LylaÎncălzirea mai curată din locuință poate fi legată de o tensiune mai mică. Ce au observat cercetătorii
Revista IoanaO mână de nuci pe zi este asociată cu risc mai mic de hipertensiune. Ce înseamnă de fapt
FinanciarulChris Rokos vrea să plece din Marea Britanie în Grecia. Bugetul britanic riscă să piardă 330 de milioane de lireCiteste si
ShowbizLeAnn Rimes amana turneul din cauza unei boli. Artista a apelat la eliberarea maxilarului
ShowbizBruce Springsteen și Foo Fighters canta la festivalul Power to the People. Tom Morello a anuntat evenimentul
