Pentru 9m88, scena și ecranul nu sunt teritorii opuse, chiar dacă, după cum recunoaște chiar ea, pot părea aproape contradictorii. Artista taiwaneză, a cărei muzică îmbină jazz-ul, soul-ul și pop-ul mandarin, și-a extins în ultimii ani prezența și în lumea filmului. Cel mai recent proiect al său, „Girl” (filmul de debut regizoral al actriței Shu Qi, prezentat la Veneția anul trecut), a fost proiectat în cadrul programului Hong Kong Asian Film Awards.
O nouă lume, o nouă perspectivă
Prezentă la o discuție în marja ceremoniei, 9m88 a vorbit deschis despre noua sa postură. E drept că nu a participat la multe forumuri de acest gen. „Chiar abordez totul ca o începătoare”, spune ea. „Nu am avut multe ocazii să particip la evenimente de acest fel până acum.” Această sinceritate se simte în fiecare răspuns al său.
Artista, care a studiat muzica în New York și are o formare în design vestimentar, este extrem de atentă la distincția dintre cele două vieți creative ale sale, deși evită să traseze linii clare între ele.
Actorie versus compoziție
Dar cum vine asta, să fie atât de diferite? Hai să vedem. „Filmele sunt despre muncă creativă colectivă”, explică ea. „Ca actor, ne cufundăm într-un personaj pentru o perioadă de timp și învățăm să înțelegem și chiar să iubim acel personaj, indiferent de ce face.” Pe de altă parte, compoziția muzicală cere ceva aproape opus. „Sapi constant în propriile lupte și experiențe, întrebându-te cine ești și ce vrei să spui. Uneori, acest proces poate consuma foarte multă energie. Există momente în care simți că pășești într-un abis fără să știi unde te va duce.”
Concluzia pe care o trage este izbitoare prin sinceritatea ei.
„Chiar dacă actoria și compoziția muzicală se încadrează ambele sub umbrela artelor spectacolului, în multe privințe ele se simt aproape contradictorii.”
Pregătirea pentru un rol
Până acum, 9m88 a apărut în mai multe proiecte cinematografice, printre care „A Foggy Tale” și „Double Happiness”, pe lângă „Girl”. În „Double Happiness”, ea joacă rolul unei organizatoare de nunți de un optimism incurabil, o calitate pe care recunoaște că nu o are în mod natural. „Nu cred că sunt atât de optimistă din fire, dar am simțit că pot învăța multe și mentalitatea ei”, mărturisește artista. „Să intru în lumea ei este aproape ca și cum aș purta un costum diferit pentru o vreme.”
Iar pentru a se pregăti pentru roluri plasate în contexte istorice și emoționale distincte, ea se întoarce la cercetarea de arhivă. „Citesc cărți care includ scrisori și materiale de arhivă din acea epocă”, explică ea. „Unele dintre acele scrisori au fost scrise de prizonieri către soțiile lor. Când le citești, aproape că poți simți deznădejdea prin scrisul lor de mână și prin modul în care își formulau cuvintele. Aceste urme emoționale devin declanșatori importanți pentru mine.”
Lecțiile scenei și influența filmului
Timpul petrecut la studii în New York și-a lăsat o amprentă de durată asupra modului în care gândește colaborarea între discipline. Își amintește de un curs interdisciplinar în care studenții la actorie lucrau alături de muzicieni de jazz și clasici pentru a crea piese dramatice scurte și spectacole improvizate. „Acea experiență mi-a arătat cum diferite limbaje artistice pot interacționa între ele”, spune ea. „Creativitatea este adesea un experiment.”
Și experiența în design vestimentar i-a întărit acest instinct. „Colaborarea între diferite materiale și elemente este foarte naturală în acea lume. Acea mentalitate a rămas cu mine.” Spectacolele live i-au modelat, si, abordarea în fața camerei. „Cea mai mare lecție de pe scenă este să înveți să fii neînfricat”, spune ea. „Publicul poate simți cu ușurință când cineva se simte nesigur sau inconfortabil.” A învățat, si, să îmbrățișeze neprevăzutul, cum ar fi un microfon care se strică sau ceva neobișnuit în mulțime. „De fapt, văd aceste accidente ca pe niște momente de creativitate.”
Numai că revenirea la compoziție după o serie de proiecte de film a adus propriile provocări. „Filmul este un mediu atât de vast în termeni de povestire și narațiune”, spune ea. „Uneori mă întreb cum pot traduce o imagine de ansamblu atât de mare într-un cântec de trei minute. Poate că nu trebuie să mă gândesc așa, pentru că muzica și filmul sunt medii diferite și servesc scopuri diferite. Dar ceva în perspectiva mea s-a schimbat cu siguranță.”
Artista are grijă să nu prezinte trecerea între discipline ca pe o schimbare de direcție. „Nu mă gândesc la asta ca la o schimbare de carieră sau la o alegere între muzică și film”, afirmă ea. „Pentru mine, este mai mult despre cum să devin un artist mai bun.” Până la urmă, muzica, „prima ei dragoste”, va rămâne mereu centrală. Dar cinematografia, adaugă ea, a surprins-o cu ceea ce i-a oferit în schimb. „Este un domeniu competitiv, dar m-a ajutat, si, să cresc foarte mult ca persoană.” Ideal ar fi ca cele două să continue în paralel. „Dar viața se desfășoară adesea în moduri neașteptate și sunt pur și simplu recunoscătoare pentru oportunitățile care apar atunci când momentul se simte potrivit.”
