Tiger Woods a fost arestat pentru conducere sub influența unor substanțe (DUI) în Jupiter Island, Florida, după ce a fost implicat într-un accident spectaculos în care mașina sa s-a răsturnat. Fotografia de cazier, dată publicității vineri, îl arată pe celebrul sportiv în vârstă de 50 de ani cu ochii injectați, fără să schițeze vreun zâmbet în fața camerei.
A refuzat testul de urină, deși etilotestul a fost zero
Incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 14:00, când Woods, la volanul unui Land Rover de culoare închisă, a încercat să depășească o autoutilitară. Potrivit autorităților, jucătorul de golf a acroșat remorca vehiculului, moment în care mașina sa s-a răsturnat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar sportivul, care era singur în mașină, a reușit să iasă singur din vehiculul avariat.
Numai că lucrurile stau puțin diferit față de un caz clasic de condus în stare de ebrietate. Șeriful comitatului Martin, John Budensiek, a clarificat că ofițerii „nu au suspectat prezența alcoolului în acest caz” și că Woods „a suflat zero absolut” la testul cu etilotestul. totusi, arestarea a venit pe alt fond. „Woods a prezentat semne de alterare a stării și a refuzat un test de urină, ceea ce a dus la acuzații de conducere sub influență cu daune materiale și refuzul de a se supune unui test legal”, a declarat șeriful în cadrul unei conferințe de presă.
Nu e prima abatere, cocktail de medicamente în 2017
Aceasta este a doua arestare pentru DUI din cariera lui Tiger Woods. Cum ajunge o legendă a sportului în această situație, din nou? Prima a avut loc în mai 2017, tot în Florida, când polițiștii l-au găsit leșinat la volanul unui Mercedes-Benz. Fotografia sa de cazier de la acea vreme a devenit virală din cauza aspectului său neîngrijit și confuz.
Iar la momentul respectiv, Woods a dat vina pe o „reacție neașteptată” la medicamentele pe care le lua după o operație la spate, negând consumul de alcool. Testele au arătat, pe bune, un cocktail de substanțe în organismul său: Vicodin, Dilaudid, Xanax, Ambien și THC (substanța activă din marijuana). În urma acelui incident, a pledat vinovat pentru conducere imprudentă, evitând o condamnare pentru DUI, și a primit o sentință de un an de probațiune și o amendă de 250 de dolari.
Istoria se repetă
Istoria pare să se repete, din păcate.
Accidentul din 2021 l-a lăsat cu sechele permanente
Trecutul lui Woods este marcat de mai multe accidente rutiere grave. Cel mai serios a fost cel din 2021, la periferia Los Angeles, un accident aproape fatal care l-a lăsat cu leziuni permanente la picioare. Atunci, unul dintre primii ofițeri ajunși la fața locului, adjunctul Carlos Gonzalez, a declarat fără ocolișuri cât de gravă a fost situația. „A fost un mare noroc că domnul Woods a reușit să iasă viu din asta”, a spus el la acea vreme.




