ShowbizEric Schiffer
Tiger Woods, arestat pentru DUI. Expertul Eric Schiffer are o singură soluție

Tiger Woods a ajuns din nou în arestul poliției după un accident de mașină în Jupiter Island, Florida. Celebrul jucător de golf a fost acuzat de conducere sub influența alcoolului (DUI), daune materiale și refuzul de a se supune unui test legal, după ce a refuzat analiza urinei. Incidentul s-a petrecut vineri, când sportivul a încercat să depășească un camion de curățenie, a acroșat remorca acestuia și a pierdut controlul volanului, mașina sa Land Rover rostogolindu-se pe o parte.
O singură cale de salvare
Numai că, dincolo de problemele legale, marea întrebare este cum își mai poate salva reputația. Expertul în branding Eric Schiffer are un răspuns tranșant și o singură soluție. „Cere ajutor și spune adevărul. Tiger nu are nevoie de o altă declarație șlefuită, el trebuie să se predea vizibil în fața realității”, a declarat Schiffer în exclusivitate. Dar ce înseamnă, pe bune, să te predai realității?
Expertul a detaliat. „Pentru a-și proteja reputația, trebuie să ucidă iluzia că încă mai are situația sub control”. Iar logica sa este simplă și directă: „Protejarea reputației sale începe cu protejarea altor oameni de a fi nevoiți vreodată să împartă un drum cu cineva scăpat de sub control”.
Schiffer crede că sportivul trebuie să ia măsuri drastice. „Are nevoie de tratament, iar reabilitarea nu este o slăbiciune. Ar trebui să predea cheile vieții sale unei structuri înainte ca statul să o facă pentru el. Tiger trebuie să dispară din acest circ și să reapară doar atunci când recuperarea sa este completă.”
Reputația, făcută praf
După încă o greșeală la volan, imaginea lui Woods ar putea avea de suferit mai mult ca niciodată. „Tragedia pentru Tiger este că măreția nu-i mai îngroapă tiparul, acum tiparul îl vânează pe Tiger”, explică Schiffer. Hai să fim serioși, publicul are o limită. „Publicul poate ierta durerea, dar devine mult mai puțin generos atunci când o celebritate milionară continuă să se urce la volan conducând de parcă ar fi alergic la judecată.”
Fiecare incident de acest gen îi știrbește din legendă. „Fiecare accident mușcă o bucată uriașă din mitul său și lăsă mai mult din omul care sângerează în valuri în public”, continuă expertul. „Moștenirea lui Tiger încă mai are ceva granit în ea, dar încrederea din jurul ei arată ca un perete de rigips după o explozie de pușcă.”
Mitul său se destramă.
Și, din păcate pentru el, pare un cerc vicios. „Continuă să caute învierea și se trezește în același cimitir. Reputația lui nu este spulberată, ci șchiopătează spre morga îndoielilor serioase.”
Lumea golfului știa deja
În comunitatea sportivă pe care a dominat-o ani la rând, lucrurile sunt privite cu mai puțină surprindere. Potrivit lui Schiffer, lumea golfului „știa deja că Tiger este o marfă deteriorată”. E drept că acest sport are o istorie aparte. „Golful și-a iubit întotdeauna legendele cu cicatrici. Devine mult mai puțin romantic atunci când cicatricile continuă să vină de la aceeași lamă.”
Și nu e vorba doar de el. Problemele sale legale afectează direct și afacerile. Brandul său, Sun Day Red, este și el în pericol. „Sun Day Red și-a văzut logo-ul târât printr-un raport de poliție. Tiger este oxigenul brandului (noul său brand vestimentar). Când el se sufocă, logo-ul nu poate respira”, a mai spus Schiffer. Scandalul poate aduce vânzări pe termen scurt, dar nu construiește un brand solid: „Comerțul bazat pe poze de arest este o euforie de scurtă durată. Scandalul poate vinde produse, dar otrăvește sângele unui brand premium.”
Reacția oficială a sportivului
Marți, Tiger Woods s-a prezentat în instanță, unde a pledat nevinovat în cazul său de DUI. Imediat după, a publicat o declarație prin care anunță că se va retrage din lumina reflectoarelor pentru a se concentra pe sănătatea sa și pentru a urma un tratament.
„Știu și înțeleg gravitatea situației în care mă aflu astăzi”, a transmis jucătorul de golf pe platforma X. „Mă retrag pentru o perioadă de timp pentru a urma un tratament și a mă concentra pe sănătatea mea. Acest lucru este necesar pentru a-mi prioritiza starea de bine și pentru a lucra la o recuperare de durată.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Tinerii înscriși la agenția de ocupare înainte de prima angajare pot primi până la 27.000 de lei
Dolce SportComo a învins Lens cu 9-1 și a egalat cea mai mare diferență de scor din Liga Campionilor. Urmează Interul lui Chivu
GetPonyRompetrol a vândut mai mult carburant în România în primul semestru din 2026. Exporturile au scăzut cu 358.000 de tone față de 2025
LylaCum îți alegi mesele și mișcarea la menopauză fără o dietă drastică
Revista IoanaMișcarea adolescenților la nivel mondial. Unul din patru nu a atins 60 de minute în nicio zi din săptămâna precedentă
FinanciarulANAF a publicat procedura de anulare a unor datorii de TVA ale firmelor cu codul anulat. Banii deja plătiți se cer înapoi

