BRAVOnet
Home  ›  Publicitate  ›  Tulburările de tranzit în călătorii: cauze și...
Publicitate

Tulburările de tranzit în călătorii: cauze și remedii

Fie că pleci într-o excursie mult așteptată sau într-o călătorie de afaceri, problemele de tranzit intestinal sunt printre ultimele lucruri cu care vrei să te confrunți. Totuși, călătoriile îți pot provoca o serie de...

9 mai 2022 · 5 min citire
Tulburările de tranzit în călătorii: cauze și remedii
Foto: BRAVOnet

Fie că pleci într-o excursie mult așteptată sau într-o călătorie de afaceri, problemele de tranzit intestinal sunt printre ultimele lucruri cu care vrei să te confrunți. Totuși, călătoriile îți pot provoca o serie de neplăceri digestive, ce pot fi ușor ameliorate sau chiar evitate. Descoperă în continuare mai multe despre cauzele și remediile tulburărilor de tranzit, astfel încât să poți pleca de acasă fără griji.

Dereglarea programului de mese

Chiar dacă nu ai ore fixe de masă nici când ești acasă, organismul tău este obișnuit cu o anumită rutină – de exemplu, poate îți bei cafeaua dimineața după ce te scoli, iar apoi mănânci un sandviș, un corn sau câteva fructe. Odată ce pornești la drum, vei sări probabil peste unele mese, în timp ce pe altele le vei consuma în funcție de programul călătoriei. În cazul în care vrei să încerci diverse preparate locale sau hotelul servește un bufet variat, se va întâmpla inclusiv să ai parte de mese mai bogate decât acasă. De aceea, tranzitul intestinal s-ar putea deregla, provocându-ți diverse probleme: dureri de stomac, arsuri gastrice sau constipație.

Soluția? Asigură-te că ai la tine câteva mici gustări, pe care să le mănânci aproximativ la ora la care ai fi făcut-o acasă. Pregătește-ți o mică trusă cu medicamente, care să conțină pastile sau ceaiuri contra durerilor de stomac și a constipației, dar și un pansament gastric.

Consumarea preparatelor din bucătăria locală

Când vizitezi o altă țară, de multe ori abia aștepți să încerci mâncăruri exotice sau preparate tradiționale. Din păcate, vizitele la tarabele cu bunătăți sau la restaurant îți pot aduce și probleme extrem de neplăcute: deranjamentele stomacale. Acestea apar în majoritatea cazurilor din cauza unei bacterii, Escherichia Coli Enterotoxigenic, care produce toxine și cauzează deshidratare și diaree.

Pentru a evita să petreci vacanța în pat și la toaletă, poți lua diverse măsuri de prevenție: bea apă îmbuteliată, gătește bine fructele, legumele și carnea pe care le cumperi de la piață și spală-te pe mâini în mod regulat. Când încerci un preparat local, interesează-te cu privire la ingrediente, mai ales dacă ai o alergie sau o intoleranță. Alege să mănânci la restaurante despre care ai citit deja recenzii pe internet și știi că sunt sigure și că gătesc cu produse proaspete. De asemenea, apelează la probiotice, care sunt bacterii bune, ce suplimentează microflora intestinală și combat mai ușor bacteriile periculoase. Fie că e vorba de remedii pentru constipație sau pentru diaree, probioticele îți vor susține tranzitul intestinal sănătos.

Anxietatea și stresul

Călătoriile trebui să fie o sursă de distracție și de relaxare, însă de cele mai multe ori ele vin la pachet și cu o cantitate crescută de stres. De la anxietatea și nerăbdarea pe care le simți înainte de a pleca la drum, până la stresul întâmpinat la fața locului, când lucrurile nu ies conform planului, organismul tău este bombardat cu mesaje care îl țin în alertă. Evident, emoțiile prin care treci se fac simțite inclusiv la nivelul stomacului, provocăndu-ți dureri, balonare, constipație sau diaree.

Cum te poți asigura că ai o călătorie plăcută, fără ca stresul să îți influențeze tranzitul intestinal? În primul rând, plănuiește totul din timp și asigură-te că ai la tine suficienți bani, adresa cazării, rezervări la atracțiile care te interesează, numere de taxi și orice alte detalii pe care le consideri necesare. Dacă se întâmplă totuși ca lucrurile să nu se desfășoare conform planului, încearcă să vezi călătoria ca pe o aventură și să cauți părțile distractive, nu pe cele stresante. În ultimul rând, ține minte că e indicat să ai la tine și câteva medicamente de stomac, mai ales dacă știi că ai frecvent probleme. Nu uita de probiotice – acestea pot face parte din rutina ta chiar de dinaintea călătoriei, pentru ca organismul să devină mai puternic, iar tranzitul intestinal să se desfășoare fără probleme.

Timpul petrecut pe drum

Indiferent de mijlocul de transport cu care călătorești, se întâmplă ca drumul să presupună câteva ore petrecute în aceeași poziție. În mașină sau în avion, cu cât destinația este mai îndepărtată, cu atât vei sta mai mult timp fără să te miști, ceea ce va afecta tranzitul intestinal, cauzându-ți balonare sau constipație.

Dacă mergi cu mașina, încearcă să eviți aceste probleme făcând scurte pauze pe traseu, pentru a face puțină mișcare, a lua aer și chiar a consuma o gustare sau o cafea. În cazul în care este vorba despre un drum cu avionul, poți încerca să miști ușor picioarele în timp ce stai pe scaun și să te ridici din când în când. La o cursă de 2-3 ore, lipsa mișcării nu ar trebui totuși să îți cauzeze foarte mari probleme.

Ține cont de sfaturile de mai sus, pentru că te vor ajuta să te bucuri de călătorii mai liniștite, fără grija tulburărilor de tranzit intestinal. Cu puțină atenție acordată programului de masă și alimentelor consumate, vei reuși să scapi de un eventual disconfort și te vei asigura că ai o vacanță cu adevărat reușită.

Denisa Enache
Denisa Enache este jurnalistă cu peste 8 ani de experiență în lumea efervescentă a showbiz-ului, specializată în decodificarea dramelor și relațiilor complexe din viețile vedetelor autohtone și internaționale. Contribuie la o publicație de divertisment de top, unde analizează cu acuitate tot ce este viral, de la cele mai fierbinți scandaluri la cele mai neașteptate evenimente mondene.
-30%Fluid Cover Touch Photoderm, SPF50+, nuanta deschisa, 40 g, Bioderma75,88 lei108,40 leiCumpără acum