Când a fost ultima oară când te-ai trezit cu adevărat odihnit și cu bateriile încărcate? Dacă te numeri printre persoanele care au, noapte de noapte, un somn agitat, iar a doua zi nu se pot concentra la job, atunci cunoști adevărata valoarea a odihnei.
Nu doar salteaua patului sau obiceiurile de somn sunt importante, ci și perna pe care ne punem capul. Dacă nu poți dormi, iar a doua zi te trezești și cu dureri cervicale sau de umeri, fă bine și cumpără-ți o pernă nouă!
Perna nu este doar un accesoriu pe pat, ci influențează semnificativ calitatea somnului și, în consecință, sănătatea noastră. În ultimii ani, medici, cercetători și experți în ortopedie și-au intensificat studiile în căutarea legăturii dintre calitatea somnului și tipul de pernă folosit.
Coloana este formată din vertebre care se aliniază în forma literei ”S”, deci și atunci când dormim aceasta formă trebuie să fie susținută pentru a evita tensiunile cervicale și de umeri și durerile. Studiile au arătat că pernele obișnuite nu oferă întotdeauna suportul necesar pentru a menține această aliniere. Rezultatul? Dureri de gât, dureri de spate și un somn de slabă calitate.
În contrast, pernele ortopedice sunt proiectate pentru a se potrivi cu forma naturală a gâtului și a capului, ceea ce se traduce prin:
Reducerea apneei din timpul somnului
Apneea obstructivă (AOS) reprezintă una dintre cele mai comune și periculoase tulburări de somn, care afectează milioane de persoane la nivel global. AOS este caracterizată prin episoade repetate în care respirația se oprește sau devine anormală, iar episoadele pot dura de la câteva secunde până la minute întregi.
În majoritatea cazurilor de AOS, relaxarea anormală a mușchilor cervicali blochează căile respiratorii în timpul somnului. Asta înseamnă că aerul nu poate ajunge la plămâni, determinând scăderea nivelului de oxigen în sânge și trezirea bruscă a persoanei afectate.
Folosirea unei perne ortopedice de la Ortosan își poate dovedi eficiența în managementul AOS. Datorită designului său ergonomic, aceasta susține gâtul și capul într-o poziție naturală, menținând astfel căile respiratorii deschise și minimizând riscul de obstrucție.
Mai multe studii medicale au analizat legătura dintre folosirea unei perne ortopedice și reducerea simptomelor AOS. Un studiu realizat în 2020 a comparat datele de la pacienții cu AOS ce dormeau pe perne ortopedice cu cele ale unui grup de control care a folosit perne tradiționale. Rezultatele au demonstrat o reducere semnificativă a episoadelor de apnee la pacienții care au folosit pernele ortopedice, împreună cu o îmbunătățire generală a calității somnului.
Ameliorarea durerilor cervicale
Durerile cervicale sunt o problemă comună cu care se confruntă multe persoane în viața de zi cu zi. Indiferent dacă sunt cauzate de o postură inadecvată, de stres, de leziuni sau de dormitul într-o poziție incorectă, aceste dureri au efecte semnificative asupra calității vieții.
Dormitul pe o pernă nepotrivită (prea moale sau prea tare) sau într-o poziție care nu susține alinierea corectă a coloanei vertebrale creează tensiune și presiune asupra mușchilor și vertebrelor cervicale.
Perna ortopedică este concepută să ofere un sprijin optim pentru această regiune, datorită formei care se mulează pe conturul capului și gâtului și astfel alinierea naturală a coloanei vertebrale.
Numeroase studii clinice au explorat efectele folosirii regulate a pernei ortopedice în ameliorarea durerilor cervicale. Un astfel de studiu, publicat în 2019, a arătat că pacienții care dorm pe o pernă ortopedică au raportat o reducere semnificativă a durerilor cervicale comparativ cu cei care au folosit perne tradiționale.
Impactul asupra calității somnului
Diversele cauze ale unui somn slab calitativ includ stresul, alimentația, stilul de viață sedentar, dar și factorii legați de mediu (lumina din cameră, nivelul de zgomot, calitatea saltelei și, desigur, perna pe care o folosim).
Integrând principii ergonomice în designul său, perna ortopedică vizează crearea unui mediu de somn optim, care se mulează pe forma capului și gâtului, reducând presiunea asupra punctelor critice.
Un studiu realizat în 2021 a examinat efectele pernei ortopedice asupra calității somnului și a concluzionat că subiecții care au folosit această pernă s-au bucurat de o îmbunătățire notabilă a somnului. Aceștia s-au trezit mai odihniți și au raportat o reducere a episoadelor de trezire în timpul nopții.





