AcasăStiriSe deschide Conacul Baciului, prima băcănie cu gusturi cu tradiție din Brăila!...

Se deschide Conacul Baciului, prima băcănie cu gusturi cu tradiție din Brăila! Ce vedete ii trec pragul?

Brandul românesc Conacul Baciului, aflat în plin proces de extindere, își consolidează prezența, la nivel național, cu inaugurarea unei noi băcănii, de această dată, în Brăila.

Perioada pe care o traversăm continuă să fie imprevizibilă și să fragilizeze bugetul famiilor din România, însă Conacul Baciului vine în întâmpinarea trendului național de consum al hranei sănătoase, din producții locale, certificate ecologic, pentru un aport de nutrienți echilibrat, care să sporească imunitatea.

Una dintre principalele valori pe care este fundamentat brandul Conacul Baciului este încrederea, de aceea furnizorii produselor tradiționale pe care le comercializăm sunt mici producători locali, care pun preț pe hrana curată, alcătuită din ingrediente naturale. Susținerea acestor mici producători este vitală pentru economie, mai ales în această perioadă.

Florin Iordache, Alex Stoica si Mihai Constandache invitati la deschiderea Conacul Baciului, prima băcănie cu tradiție din BrăilaRecomandăriFlorin Iordache, Alex Stoica si Mihai Constandache invitati la deschiderea Conacul Baciului, prima băcănie cu tradiție din Brăila
fratii vasile si ioan stroie
fratii vasile si ioan stroie

Conacul Baciului este fondat de Ioan și Vasile Stroie, doi tineri antreprenori care s-au născut în Carei, județul Satu Mare. Ioan și Vasile ajung să pună bazele primelor magazine cu produse tradiționale românești, în Craiova, la doar 20 de ani.

Ioan Stroie: “Am pornit în acest business, împreună cu fratele meu, Vasile Stroie, în urmă cu 10 ani, însă abia anul trecut, unul dintre cei mai grei de până acum, ne-am hotărât să ducem afacerea la următorul nivel. Am cântărit mult, am analizat mult riscurile, mai ales că era anul în care micile afaceri au început să-și reducă activitatea sau chiar să se închidă. Suntem încrezători că împreună cu clienții care apreciază calitatea și pun preț pe mâncare sănătoasă vom reuși să ne extindem și să fim mai aproape de românii care susțin micii producători.”

Vasile Stroie: “Vă așteptăm cu drag să treceți, cu încredere, pragul băcăniei noastre din Brăila, să degustați din specialitățile care fac diferența la oricare masă, ajutând, în același timp, și micii producători care abia mai fac față actualei crize. Suntem dornici să vă încântăm cu delicatesele noastre pregătite cu suflet.”

Vedetele se pregatesc sa mearga la Conacul Baciului, prima băcănie cu gusturi cu tradiție din BuzăuRecomandăriVedetele se pregatesc sa mearga la Conacul Baciului, prima băcănie cu gusturi cu tradiție din Buzău

Inaugurarea magazinului, localizat în incita centrului comercial Brăila Mall, va avea loc vineri, 22 octombrie a.c., de la ora 17:30, în prezența mai multor autorități locale, personalități, vedete și jurnaliști de la cele mai importante publicații centrale de profil.

Conacul Baciului comercializează peste 200 de preparate tradiționale, realizate după rețete vechi, bazate pe ingrediente curate, fără adaosuri, în condiții de strictă igienă, în spații amenajate cu materiale de înaltă calitate. Produsele noastre sunt furnizate de mici producători din Mărginimea Sibiului, o regiune etnografică cu un caracter unic în România, bogată în tradiția creșterii ovinelor și vitelor, în aerul montan curat de la poalele Munților Sibiului.

Pentru că grija pentru respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare este esențială pentru noi, am lansat și magazinul online, www.conaculbaciului.ro, ușor de accesat și prietenos în acțiunile de navigare printre produsele noastre, astfel încât să venim în întâmpinarea clienților noștri rapid și ușor.

Fratii Stroie si jumatatile lor au deschis Conacul Baciului la CraiovaRecomandăriFratii Stroie si jumatatile lor au deschis Conacul Baciului la Craiova

Vă invităm să încercați gusturile cu tradiție de la Conacul Baciului, vineri, 22 octombrie 2021, începând cu ora 17:30, în incinta Mall Brăila, alături și de fondatorii acestui brand românesc, Ioan și Vasile Stroie.

Citește și:

Zoe Ball se reuneste cu fostul sot Norman Cook...

Te-ai gandit vreodata cum e sa zambesti la poze alaturi de fostul sot, exact dupa ce copilul vostru a...

Ore Oduba a vandut casa de 935.000 de lire...

Te-ai gandit vreodata cat de repede se poate destrama imaginea familiei perfecte? Prezentatorul TV Ore Oduba, în vârstă de 40...

Maya Jama revine la Love Island UK sezonul 13....

Fix când credeai ca vara asta va fi linistita, drama suprema revine pe ecrane! Cei 12 noi concurenti intră...

Dr Ranj Singh vorbeste despre divortul de Sulvinder Samra....

Dr Ranj Singh, cunoscutul medic și prezentator TV, a adus în discuție divorțul dureros de fosta sa soție, Sulvinder...