Contrar a ceea ce am crede, nu este suficient să schimbăm cauciucurile de vară cu unele all season sau să schimbăm lichidul de parbriz cu cel de iarnă – avem nevoie și să deprindem o serie de obiceiuri care să ne ajute să conducem în siguranță.
Chiar dacă putem fi tentați să spunem că „am experiență, condusul pe timp de iarnă nu e o problemă”, în realitate, iarna e un anotimp care ne pune la încercare nu doar experiența de șoferie, ci și adaptabilitatea în funcție de condițiile meteo, dar și cele de trafic. Care e diferența dintre un șofer obișnuit și unul cu adevărat bun? Un șofer obișnuit acționează impulsiv, în vreme ce un șofer bun anticipează situațiile din trafic și evită posibilele crize.
Cum să te pregătești pentru o călătorie pe timp de iarnă?
- Plănuiește-ți călătoria și evită să conduci atunci când ești obosit. Când planifici călătoria, ia în calcul și întârzierile cauzate de traficul încetinit, vizibilitatea redusă, blocajele, coliziunile etc.
- Interesează-te, înainte de a pleca la drum, de starea carosabilului la momentul respectiv.
- Dacă e posibil, evită să conduci când condițiile meteo nu sunt favorabile; de asemenea, verifică starea vremii și pentru locația în care urmează să ajungi.
- Alege să conduci în haine confortabile – dacă e nevoie să îți dai jos jacheta / geaca, oprește autovehicul în afara carosabilului și nu face asta în timp ce conduci.
- Încălzește mașina înainte de a porni la drum, însă niciodată într-un spațiu / garaj închis.
- Curăță mașina de gheață și zăpadă; asigură-te că farurile sunt curățate și că vei fi văzut de ceilalți participanți la trafic.
- Folosește ochelari de soare (de preferat polarizați) atunci când zilele sunt însorite sau luminozitatea e prea mare din cauza zăpezii.
Cum ar trebui să conduci pe timp de iarnă?
- Încetinește. Adică, adaptează mereu viteza la condițiile meteo din acea zonă.
- Fii alert. Asfaltul va fi alunecos.
- Nu alege opțiunea de cruise control – condusul pe timp de iarnă îți cere să fii în permanență în controlul mașinii.
- Asigură-te că îi faci mașinii o revizie într-un service specializat înainte de a pleca la drum lung.
- Asigură-te că protejezi încuietorile de îngheț.
- Pune mai mult carburant decât vara și nu folosi mașina când rezervorul ei e aproape gol.
- Asigură-te că sistemul de climatizare funcționează.
Cum ar trebui să arate mașina ta pe timp de iarnă
Înainte de a înțelege și de a pune în aplicare aceste sfaturi, asigură-te că ai grijă de mașina ta. Avem dorința ca mașinile noastre să ne protejeze, să aibă grijă de noi – însă, pentru ca ele să poată face asta, trebuie să le îngrijim noi înainte de toate. Iar iarna impune o extra-grijă și condiții speciale.
Asigură-te că îți echipezi mașina cu niște cauciucuri de iarna – cele de vară nu sunt construite astfel încât să reacționeze bine pe asfaltul înghețat, umed, alunecos etc. Cauciucurile sunt vitale pentru a conduce în siguranță pe timp de iarnă. După cauciucuri, asigură-te că verifici lichidul de parbriz și antigelul. În final, e foarte important ca sistemul de iluminare să funcționeze corespunzător, pentru ca autovehicul tău să fie vizibil de toți participanții la trafic.
Condusul pe timp de iarnă poate fi o provocare – însă trebuie să te asiguri că faci tot posibilul pentru a conduce confortabil și sigur în același timp, cu responsabilitate față de ceilalți, față de mașină, față de mediu – verificările regulate în service sunt o parte importantă a rutinii de iarnă în ce privește mașina ta, așa că nu le neglija.





