Giulia a lansat videoclipul piesei „Absent”
După ce a cucerit publicul cu piesele sale, Giulia lansează „Absent”, o poveste de iubire sensibilă spusă în versuri, o călătorie a inimii în timp și amintiri, relații pierdute și răspunsuri ce încă întârzie...

După ce a cucerit publicul cu piesele sale, Giulia lansează „Absent”, o poveste de iubire sensibilă spusă în versuri, o călătorie a inimii în timp și amintiri, relații pierdute și răspunsuri ce încă întârzie să apară. Compusă de către Roland Kiss alături de Miruna Iova și Ana Măria Stancu, „Absent” este o piesă emoționantă despre o iubire pură, ce nu a reușit să câștige lupta. Single-ul este însoțit de un videoclip regizat de The Storyalist, ce surprinde în întregime mood-ul piesei, iar protagonistă este chiar Giulia, ce se pierde în trecut și își amintește lucrurile ce cândva o aduceau aproape de sufletul pereche.

„Marea mea iubire rămâne muzica, iar în perioada asta în care trebuie să ne dăm voie să ne simțim mai mult decât am făcut-o vreodată și să fim mai prezenți decât am fost în trecut, am considerat că este momentul potrivit pentru ca acest proiect să ajungă la voi. Nu e doar un cântec și nu este doar un videoclip, este modul meu de a-mi arăta recunoștința pentru tot ceea ce am: familie, prieteni, inspirație. Am așteptat un an să lansez un proiect pe care l-am construit cu tot sufletul și asta pentru că uneori suntem absenți din ceea ce iubim să facem iar regăsirea pasiunii este momentul cel mai potrivit pentru a îndrăzni mai mult. Sper să vă dați voie să simțiți mai presus de distanțe și bariere, cu sufletul deschis și cu încredere că puteți fi fericiți cu adevărat”, povestește Giulia.

Giulia sau #badassmom, așa cum este cunoscută în România, îmbină perfect muzica și meseria full time de mamă, iar publicul a ajuns să îi cunoască firea cameleonică în mediul online prin vlog-urile pe care le face pe propriul canal de YouTube. Artista a lansat de-a lungul timpului nenumărate hituri ce au cucerit publicul. După ce a fost solista trupei DJ Project și a surprins publicul cu hituri precum „Nu”, „Regrete” și „Mi-e dor de noi”, Giulia s-a concentrat pe cariera solo.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyRenault prezintă a patra generație Trafic electric, cu autonomie estimată la 470 km
LylaCe este D-MER și cum recunoști tristețea bruscă de la începutul alăptării, care poate dura 30 de secunde
Revista IoanaCum alegi bateria pentru panourile fotovoltaice după consumul casei și ce primești pentru banii plătiți
FinanciarulNvidia lansează modele AI pe care companiile le pot rula pe infrastructura proprie sau pe PC-uri
News24Tulburările din Franța ajung în Belgia și Italia. De ce sunt considerate puțin probabile scene similare în Marea Britanie
Dolce SportIstvan Kovacs revine în faza principală a Ligii Campionilor la duelul Real Madrid cu RB LeipzigCiteste si

Maria Peia lansează primul ei videoclip, chiar în ziua în care împlinește 15 ani

Schimbări spectaculoase la America Express, în prima etapă din Columbia: concurenții își înlocuiesc partenerii, formând noi echipe
