Publicitate
Cum îngrijești dinții celui mic

Importanța sănătății orale nu are vârstă, așa că este necesar să ai grijă de dantura celui mic. Și dinții copiilor sunt predispuși la carii, iar dinții strâmbi se vindecă mai ușor atunci când copiii sunt mici. În caz că nu știai, chiar și dinții abia crescuți ai bebelușilor se pot caria de la sucuri, lapte praf și alte alimente – fie ele și sub formă lichidă. Iată cum trebuie să îngrijești dinții celor mici.
Cariile
Cariile apar atunci când mâncarea și bacteriile sunt lăsate pe dinți după ce mâncăm. Acidul se adună pe dinte și înmoaie smalțul până când se creează o cavitate – caria. Este important să îți înveți copilul să se spele pe dinți cel puțin de două ori pe zi cu o pastă cu fluor. O igienă orală defectuoasă îi va transforma în adulți cu probleme dentare și pe viitor pot avea nevoie de coroane dentare, sau chiar de implanturi.
Fluorizările
Utilizarea periodică a fluorului întărește smalțul și îl face mai greu penetrabil de către acid. Pasta de dinți cu fluor ajută, dar este bine să mergi cu copilul tău la dentist pentru fluorizare.
Alimentația
Alimentele cu zahăr, sucurile, bomboanele, în special bomboanele caramelele și cele lipicioase, erodează smalțul și pot cauza carii. Atunci când copiii tăi consumă aceste alimente dulci, pune-i să-și clătească gura sau să se spele pe dinți după ce au mâncat pentru a spăla zahărul. Același lucru este valabil și pentru administrarea de medicamente sub formă de sirop: învățați copiii să se clătească sau să perieze după consum.
Aparatul dentar
În general 75% dintre copii și adolescenți au o problemă dentară care necesită îngrijire ortodontică. În afară de partea estetică, există și alte aspecte asupra cărora au efect maloculuziile dentare. În primul rând, periajul este mai dificil atunci când dinții nu sunt aliniați corect, astfel că pot să apară carii și probleme ale gingiilor atunci când placa și bacteriile nu pot fi înlăturate corect.
Mai mult, problemele de vorbire apar atunci când dinții sunt aliniați spre față sau spre spate, iar exprimarea, învățarea și chiar abilitățile sociale pot fi impactate sever. Din acest motiv, atunci când copilul tău are nevoie de aparat dentar, este important să consulți opinia unui ortodont.
Un aparat dentar se poate folosi încă de la 7 ani, iar vârsta ideală este între 11 și 14 ani. Maxilarul este încă în dezvoltare în copilărie, așa că alinierea dinților în poziția corectă este mult mai ușoară în această etapă a vieții. În general, este indicat ca toți dinții permanenți să crească înainte de tratamentul cu aparat dentar, dar medicul va determina cu exactitate care sunt indicațiile pentru fiecare caz în parte.
Nu trebuie să amâni vizitele la stomatolog atunci când copilul tău este mic, pentru că sănătatea orală din copilărie va determina atât modul în care se va raporta la vizitele la stomatolog în viitor, dar și sănătatea sa la maturitate.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyRomânia a depășit 10.000 de puncte publice de încărcare pentru mașini electrice. Peste jumătate au sub 50 kW
LylaDe ce îți pierzi răbdarea cu familia și cum te oprești înainte să răbufnești
Revista IoanaDe ce tușești săptămâni întregi după răceală, ce poți face acasă și când mergi la medic
FinanciarulPrețurile au crescut cu 6,94% într-un an până în octombrie, iar serviciile cu 11,23%
News24Lipsa căldurii a mutat online cursurile a peste 550 de elevi din Motru
Dolce SportEmma Răducanu este pe lista Marii Britanii la United Cup după accidentarea la tibie

