Cum diferă tehnicile SEO de SEM? Când se utilizează SEO și când se utilizează SEM?

SEO și SEM sunt două metode diferite utilizate pentru îmbunătățirea clasării unei pagini web în rezultatele oferite de motoarele de căutare precum Google. În general, motoarele de căutare prezintă două tipuri de rezultate de căutare, și anume plătite și organice. Pe de o parte, rezultatele plătite sunt acele rezultate care apar atunci când o companie plătește pentru clicuri, iar pe de altă parte, rezultatele organice sunt cele pe care Google le consideră a fi cele mai relevante pentru anumite căutări efectuate de utilizatori.

Ce înseamnă SEO și SEM?

SEO, adică optimizarea pentru motoarele de căutare, se concentrează pe optimizarea unui website pentru a obține trafic organic. În schimb, SEM, adică marketing pentru motoarele de căutare, își propune să obțină trafic prin metode în principal plătite. De menționat faptul că SEM – Search Engine Marketing – este un termen care cuprinde atât SEO, cât și PPC. Unele persoane consideră că SEM și PPC sunt termeni sinonimi. Totuși, SEM folosește tehnici de publicitate, cum ar fi Google Ads, pentru a ajuta o pagină web să se claseze mai bine și să ajungă la publicul țintă, în timp ce PPC sau Pay Per Click este o formă de publicitate prin care companiile plătesc motoarele de căutare precum Google pentru a obține clicuri și pentru a-și clasa paginile web mai sus în SERP-uri. De asemenea, SEM include configurarea și optimizarea anunțurilor plătite care vor ajuta la creșterea conversiilor și a randamentului investiției, dar și cercetarea cuvintelor cheie care ajută la planificarea unei campanii de anunțuri direcționate. Dacă dețineți un website aflat la început de drum și doriți să îi asigurați o poziție cât mai bună pe pagina cu rezultatele căutării, o agenție SEO vă poate oferi atât servicii SEO, cât și servicii SEM. Strategiile SEO necesită ceva timp pentru a oferi rezultate, în timp ce SEM oferă rezultate imediate. Prin intermediul strategiilor SEM, se pot genera clicuri și conversii într-o perioadă scurtă de timp. De asemenea, pot fi controlate anunțurile care sunt afișate, inclusiv conținutul anunțului și publicul țintă. În mod ideal, atât SEO, cât și SEM fac parte dintr-o strategie completă pentru atragerea traficului.

Cum diferă SEO de SEM?

În cazul utilizării tehnicilor SEO, un website se va clasa mai bine datorită eforturilor organice precum optimizare google sau backlinking. În cazul SEM, este necesar să plătiți de fiecare dată când un utilizator dă click pe un anunț sau la fiecare o mie de afișări, în funcție de campania publicitară. Altfel spus, SEO este gratuit, iar SEM se plătește. Totuși, există și o serie de asemănări între SEO și SEM. Ambele strategii îmbunătățesc vizibilitatea unui website, generează trafic relevant și de calitate către website, obțin o mai bună înțelegere a publicului-țintă, cercetează cuvintele cheie pentru a genera trafic și necesită optimizare continuă. Dacă scopul personal este acela de a obține trafic rapid sau de a testa o anumită campanie, atunci puteți opta pentru SEM sau PPC. Dacă website-ul beneficiază deja de o bună vizibilitate din punct de vedere organic, atunci puteți utiliza SEM pentru a favoriza această performanță și pentru a spori traficul. În schimb, dacă o campanie implică costuri ridicate, iar numărul de clicuri este redus, nu este indicat să continuați să investiți în campanii SEM. Într-o situație ca aceasta, poate fi mai favorabil să folosiți practicile SEO.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata