Charlize Theron a povestit recent, într-un interviu, despre noaptea terifiantă din 1991 în care mama sa, Gerda Jacoba Aletta Martiz, l-a împușcat mortal pe tatăl ei. Actrița (pe atunci în vârstă de doar 15 ani) a explicat că totul s-a întâmplat în legitimă apărare, după ce tatăl ei, Charles Theron, a încercat să le omoare pe amândouă în casa lor din Africa de Sud.
„Am crezut că suntem singurele persoane”
Actrița a decis să vorbească deschis despre trauma care i-a marcat adolescența pentru a le ajuta pe alte persoane care trec prin situații similare. „Cred că despre aceste lucruri ar trebui să se vorbească, pentru că îi face pe alți oameni să nu se simtă singuri”, a declarat ea. Ea a mărturisit că, la vremea respectivă, s-a simțit complet izolată. „Nu am știut niciodată o poveste ca asta. Când ni s-a întâmplat nouă, am crezut că suntem singurele persoane. Nu mai sunt bântuită de aceste lucruri acum”.
O ceartă pornită de la un fleac
La prima vedere, conflictul a escaladat de la un gest banal. Charlize și mama ei se întorseseră de la film și au trecut pe la unchiul lor. „Trebuia să fac pipi foarte tare”, a explicat actrița. „Așa că am fugit în casă să ajung la toaletă, iar el a interpretat asta ca și cum aș fi fost nepoliticoasă, pentru că nu m-am oprit să salut pe toată lumea”.
Iar acest detaliu l-a scos din minți pe tatăl ei. „E un lucru mare în Africa de Sud, genul de respect pe care trebuie să-l ai pentru bătrâni. Iar el era într-o stare în care pur și simplu a intrat în vrie. Gen: ‘De ce nu te-ai oprit? Cine te crezi?’”.
„Știam că se va întâmpla ceva rău”
Simțind pericolul, tânăra Charlize a încercat să evite o confruntare. „Știam că e supărat pe mine. Așa că i-am spus ei: ‘Când se va hotărî în cele din urmă să vină acasă, te rog spune-i că dorm’”, a povestit ea. S-a retras în camera ei, dar frica era palpabilă. „Am intrat în camera mea, am stins luminile și mi-era frică. Fereastra mea dădea spre alee și puteam să-mi dau seama de nivelul de furie, frustrare sau nefericire după felul în care a intrat cu mașina”.
Presimțirile ei s-au adeverit. „Pur și simplu am știut că se va întâmplat ceva rău”. Tatăl ei „a intrat prin efracție în casă”, trăgând „prin ușile de oțel pentru a intra, arătând foarte clar că o să ne omoare”.
Atacul și legitima apărare
Charlize și mama ei s-au baricadat în dormitor. „Noi două țineam ușa cu corpurile noastre, pentru că nu avea încuietoare”, a relatat actrița. Dar teroarea nu s-a oprit aici. „El doar a făcut un pas în spate și a început să tragă prin ușă”.
Pe bune, un miracol.
„Niciun glonț nu ne-a atins”, a continuat ea. Intențiile tatălui erau clare. „Mesajul era foarte clar: ‘O să vă omor în seara asta. Credeți că nu pot intra pe ușa asta? Priviți-mă. Mă duc la seif. O să iau pușca’”. În acel moment, mama ei a acționat. „El s-a dus la seif, iar mama a deschis brusc ușa în timp ce fratele lui încă stătea acolo. Fratele a fugit pe hol, iar ea a tras un glonț pe hol care a ricoșat de șapte ori și l-a nimerit în mână. Sunt lucruri pe care nu le poți explica. Apoi l-a urmat pe tatăl meu, care în acel moment deschidea seiful să scoată mai multe arme, și l-a împușcat”.
„A doua zi m-a trimis la școală”
V-ați gândit vreodată cum gestionezi o asemenea traumă? Mama actriței a avut o abordare neașteptată. „A doua zi dimineața m-a trimis la școală. A fost pur și simplu gen: ‘O să mergem mai departe’. Nu neapărat cel mai sănătos lucru, dar a funcționat pentru noi”. Gerda a vrut ca fiica ei „să uite” și „nu a vrut ca eu să stau blocată în asta”.
Charlize a concluzionat: „Nu aveam terapeuți pe atunci, așa că în mintea ei cea mai bună terapie era: ‘Trebuie să mergem mai departe’”. Incidentul a fost clasificat drept legitimă apărare, iar Gerda nu a fost niciodată pusă sub acuzare.
Nu e prima dată când actrița vorbește despre trauma sa. Într-un interviu din 2019, ea a subliniat că tatăl ei era sub influența alcoolului în acea noapte. „Tatăl meu era atât de beat încât nu ar fi trebuit să poată merge când a intrat în casă cu o armă”, a spus ea atunci, adăugând: „Nu mi-e rușine să vorbesc despre asta, pentru că eu cred că, cu cât vorbim mai mult despre aceste lucruri, cu atât ne dăm seama că nu suntem singuri în nimic din toate astea”.
