ȘtiriPrima Dragoste
Cand Prima Dragoste creste: „Te frigi”, o piesa despre maturizarea care vine dupa o inima franta

Prima Dragoste lansează, joi, 8 decembrie, „Te frigi”, o piesă care exprimă atât o melancolie profundă, alături de o maturizare iminentă, cât și o suferință interioară puternică, alături de o transformare inevitabilă.
„Te frigi” este o piesă asemeni unei întregi maturizări, urmând o cale pe care toți o cunoaștem sau cu care ne-am intersectat în trecut: dragoste, inimă frântă, transformare. În fond, „Te frigi” este o piesă despre tranziție și poate fi despre fiecare dintre noi.
Fie că vorbim de o relație ajunsă la final, fie că vorbim de o prietenie care a dispărut, durerea, neajutorarea și incapacitatea de a înțelege ce s-a întâmplat sunt la fel, iar Prima Dragoste știe asta.
Astfel, artista transmite o mulțime de emoții și de această dată, așa cum o face prin fiecare piesă pe care o lansează.
„E o piesă despre durerile mele interioare, dar nu numai ale mele. Poate fi percepută ca o avertizare: știu că îi va părea rău mai târziu, că ne-am despărțit. Sunt acel om care iubește mai mult și, înțelegând că și de data asta totul se va termina la fel de trist, încerc să mă conving să nu mai sar în prăpastia asta”, a povestit Prima Dragoste.
Despre Prima Dragoste
Prima Dragoste, pe numele real Alexandra Cebotar, este o tânără artistă din Chișinău, care își dorește care fiecare piesă pe care o lansează să ajungă la inimile oamenilor. Cântăreață și compozitoare, Prima Dragoste a câștigat numeroase trofee la diferitele concursuri muzicale la care a participat. În plus, aceasta a studiat vioară și pian la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău. Prima Dragoste lansează piese inspirate din propriile trăiri și experiențe.
Prima Dragoste poate fi urmărită accesând următoarele link-uri:
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCaloriferul rece sus și cald jos poate avea aer. Aerisirea poate scădea presiunea centralei proprii
FinanciarulSanitas cere salarii cu aproximativ 16% mai mari pentru medici și ia în calcul reluarea grevei dacă nu ajunge la un acord până la 1 ianuarie 2027
News24Firmele vizate de anularea unor datorii de TVA pot cere banii plătiți înapoi. Refuzul ANAF poate fi contestat în 45 de zile de la comunicare
Dolce SportPan Zhanle este pe lista Chinei la Mondialele de înot în bazin de 25 de metri. Un duel cu David Popovici depinde de înscrierea amândurora în aceeași probă
GetPonyCe verifici singur la mașină în fiecare lună și înaintea unui drum lung
LylaCât costă fertilizarea in vitro și ce poți face cu embrionii rămași

