Bruce Springsteen a dat startul noului său turneu, „Land of Hope and Dreams American Tour”, cu un concert de aproape trei ore în Minneapolis. Legendarul artist, ajuns la 76 de ani, a electrizat publicul de la Target Center nu doar cu muzică, ci și cu patru discursuri politice tăioase, lansând un atac direct la adresa administrației americane actuale.
Un show de 2 ore și 54 de minute
Hai să lămurim un mit. Nu toate concertele lui Bruce Springsteen durează fix trei ore. Cel de marți seară, din Minneapolis, a avut exact 2 ore și 54 de minute, fără pauză de bis. La 76 de ani, „The Boss” nu pare să fi pierdut nimic din energia sa debordantă. Ba chiar a câștigat în profunzime, transformând un simplu concert rock într-o poveste despre starea Americii de azi.
Și nu a pierdut deloc timpul. Chiar înainte de prima piesă, o reluare a hitului „War” al lui Edwin Starr, Springsteen a ținut un prim discurs. Un fel de invocație. „Vreau să încep seara cu o rugăciune pentru bărbații și femeile noastre care servesc peste hotare, ne rugăm pentru întoarcerea lor în siguranță. Puternica E Street Band este aici în seara asta pentru a invoca puterea dreaptă a artei, a muzicii, a rock ‘n’ roll-ului în vremuri periculoase”, a început el. „Suntem aici pentru a celebra și apăra idealurile noastre americane, democrația, Constituția și promisiunea noastră americană sacră. America pe care o iubesc, America despre care am scris timp de 50 de ani, care a fost un far de speranță și libertate în întreaga lume, se află în prezent în mâinile unei administrații corupte, incompetente, rasiste, nesăbuite și trădătoare. În seara asta, vă cerem tuturor să vă alăturați nouă în a alege speranța în locul fricii, democrația în locul autoritarismului, statul de drept în locul nelegiuirii, etica în locul corupției de neoprit, rezistența în locul complezenței, unitatea în locul diviziunii și pacea în locul…”. Apoi, trupa a izbucnit: „Război! La ce e bun?”.
„Avem un președinte care nu suportă adevărul”
Acesta nu e doar un turneu cu o piesă de protest. E un turneu-protest în sine. Pe bune, cine mai face asta la nivelul ăsta? Springsteen a integrat patru discursuri care leagă piesele între ele și construiesc o narațiune clară despre pericolele care pândesc democrația americană. Iar cel mai lung discurs al serii a fost de-a dreptul exploziv.
„Departamentul nostru de Justiție a abdicat complet de la independența sa”, a tunat Springsteen, „iar procurorul nostru general, Pam Bondi, primește ordine direct de la o Casă Albă coruptă. Ea îi urmărește pe dușmanii percepuți ai președintelui nostru, îi acoperă faptele rele și îi protejează prietenii puternici. … Cei mai bogați oameni din America au abandonat cei mai săraci copii ai lumii, lăsându-i pradă morții și bolilor prin dezmembrarea USAID. … Abandonăm NATO și ordinea mondială care ne-a menținut în siguranță și în pace globală timp de 80 de ani. … Ne amenințăm vecinii și aliații, ai căror fii și fiice au luptat alături de noi în războaiele americane, cu o anexare prădătoare a pământurilor lor. … Muzeelor noastre li se spune să cosmetizeze istoria Americii, eliminând orice fapte neplăcute sau incomode, cum ar fi istoria completă a brutalității sclaviei. Vreți să vorbim despre fulgi de nea? Avem un președinte care nu suportă adevărul.”
Declarații dure, fără ocolișuri.
De la Trump la violența poliției
Tema politică a fost prezentă și în selecția pieselor. Springsteen a cântat noul său single anti-ICE, „Streets of Minneapolis” (motivul pentru care turneul a și început în acest oraș), dar și piesa mai veche despre violența poliției, „American Skin (41 Shots)”. Chiar și piese clasice precum „Darkness on the Edge of Town” sau „The Promised Land” au căpătat noi valențe în acest context.
Pe scenă i s-a alăturat și Tom Morello, veteranul de la Rage Against the Machine, care aduce un plus de energie și shredding, asigurându-se că spectacolul nu devine niciodată funebru. Colaborarea lor pe piesa „The Ghost of Tom Joad” a fost unul dintre punctele culminante, Morello preluând atât părți vocale, cât și solo-uri de chitară.
Omagii pentru Prince și Dylan
Dar concertul nu a fost doar despre furie și protest. Au existat și momente de bucurie pură și interacțiuni jucăușe între Springsteen și membrii trupei, de la chicoteli cu Nils Lofgren la momente în care l-a forțat pe toboșarul Max Weinberg să cânte câteva versuri din „Hungry Heart”.
Seara a fost marcată și de omagii aduse unor legende din Minnesota. După ce a dedicat următoarea piesă „maestrului”, Springsteen a oferit o interpretare rară a piesei „Purple Rain” a lui Prince. Iar pentru final, după un „Tenth Avenue Freeze-Out” plin de energie, a ales să încheie concertul cu piesa lui Bob Dylan, „Chimes of Freedom”.
Unii ar putea spune că Springsteen își înstrăinează o parte din public cu aceste poziții tranșante. Și totuși, cei 20.000 de oameni din sală păreau mai degrabă ușurați să audă că artistul lor preferat simte aceeași îngrijorare ca și ei. Până la urmă, cum spune chiar el într-o piesă, toți avem nevoie de un companion bun pentru această parte a călătoriei. Iar în acea seară, la Target Center, părea că erai înconjurat de 20.000 de candidați perfecți.
