AcasăStiriAdela Diaconu pregateste ediția a 10-a Gala Performanței & Excelenței 2020!

Adela Diaconu pregateste ediția a 10-a Gala Performanței & Excelenței 2020!

Ajunsă la cea de-a 10-a ediție, aniversară, Gala Performanței & Excelenței 2020 este dedicată promovării și recunoașterii personalităților care au dobândit un renume în diverse domenii și care s-au remarcat prin proiectele și activitățile lor deosebite.

Aceste premii au deja o tradiție și sunt un concept al realizatoarei de televiziune Adela Diaconu, care dorește să aducă în acest fel recunoaștere acelor personalități publice a căror performanță și a căror creativitate a strălucit în domenii precum artele, campaniile sociale și umanitare, sportul, designul vestimentar, beauty, media.
Dea lungul celor peste 10 ani de activitate de realizator și producător TV, fosta tenismenă a invitat în emisiunile ei personalități din toate domeniile. În 2010 a organizat prima ediție a Galei, ce reprezinta premiile emisiunii, votate an de an de telespectatori, prin rating și vizualizări.

Afis gala final
Afis gala final

Anul acesta, editia a X a aniversară îi va celebra pe cei care au fost deja prezenți, de-a lungul celor zece ani, în show-ul TV realizat de Adela Diaconu. Va fi o Gală simbol cu top-laureați, cei mai buni din cei buni, pentru a marca evenimentul așa cum se cuvine. Prezentatorul Galei este Filip George, om de televiziune, organizator de evenimente si PR.
Accesul la eveniment se face strict pe bază de invitație/lista de invitați cu respectarea reglementărilor sanitare în vigoare. Evenimentul se va desfășura în aer liber, la Ambasad’Or Events, în data de 8 octombrie 2020
Printre nominalizările din cadrul Galei Performanței și Excelenței 2020 se află personalități de legendă din toate ramurile vieții sportive, culturale și sociale din România, prezente pe parcursul celor 10 ani in emisiunea BV01ADE by Adela Diaconu:

Cea de-a cincea gală Te cunosc de undeva!, lider detaşat de audienţă  CRBL şi Radu Ţibulcă – moment istoric, au câştigat ediţia cu punctaj maximRecomandăriCea de-a cincea gală Te cunosc de undeva!, lider detaşat de audienţă CRBL şi Radu Ţibulcă – moment istoric, au câştigat ediţia cu punctaj maxim

Florin Piersic, Ilie Năstase, Simona Halep, Andreea Marin, Helmut Duckadam, Cătălin Botezatu, Anamaria Prodan Reghecampf, Mihai Leu, Gabi Balint, Paula Seling, Delia, Razvan și Dani, Inna, Monica Anghel, Marcel Pavel, Aurelian Temișan, Nico, Voltaj, Cove, Loredana, Corina Chiriac, Elisabeta Lipă, Mirel Rădoi, Andreea Esca, Ianis Hagi, Camelia Potec, Doina Melinte, Cătălin Măruță, Sore, Anda Adam, Antonia, Monica Iagăr, Ilinca Vandici, Octavian Bellu, Trupa Andre, Marian Dragulescu, Alina Eremia, Andreea Banică, Nicolae Voiculeţ, Dana Săvuică, Alina Eremia, Diana Munteanu, Octavian Bellu, Ana Maria Brânză, Iuliana Tudor, Monica Roșu, Gabriel Cotabiță, Claudia Neghină, Nicuşor Stan, Laurențiu Reghecampf, Marian Drăgulescu, Simona Pătruleasa, Giulia, Simona Gherghe, Vladimir Drăghia sunt doar o parte dintre vedetele prezente în cel mai longeviv show tv de lifestyle.
Partenerii evenimentului: Ambasad’Or Events, Farmec – Original Gerovital, ImunOcube, Olympus, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, EF Events, AdTeam Brasov, Belli Siciliani, Asociația „Aici pentru Tine”, Daspi, Yokko, Eltung Flores, L’atelier Ioana Călin, SkinMedic Beauty Clinic Brasov, Casa della mozzarella, Cotimanis Show, Claudia Centiu Hairdresser, adeladiaconu.ro

Împreuna putem construi primul centru comunitar modern pentru persoanele defavorizate din România
Donează 2 euro prin sms la 8842 pentru Centrul Kamelia

Citește și:

Brett Goldstein neaga relatia cu Jennifer Lopez. Ce spune...

Zvonurile au explodat în ultimele săptămâni pe rețelele sociale, dar acum avem răspunsul oficial! Brett Goldstein a infirmat categoric...

Tyler West de la Strictly a stat inchis în...

Te-ai întrebat vreodată ce secrete teribile se ascund în spatele zâmbetelor perfecte de pe micul ecran? Tyler West, carismaticul...

Madonna refuza rezidenta în Las Vegas pentru noul proiect....

Regina Pop lovește din nou, și o face exact așa cum ne-a obișnuit: tăios și fără niciun menajament. Madonna...

Mel B fuge de Hollywood dupa casnicia abuziva. A...

Mel B a lasat în urma luxul de la Hollywood și vecinii celebri pentru o viata complet izolata. Fosta...

Brett Goldstein neaga relatia cu Jennifer Lopez. Ce spune actorul despre viata sa amoroasa

Zvonurile au explodat în ultimele săptămâni pe rețelele sociale,...