AcasăStiriRaris si Daria Crisan au lansat prima lor piesa impreuna

Raris si Daria Crisan au lansat prima lor piesa impreuna

Copiii lui Cătălin Crișan, Daria și Raris, lansează astăzi prima lor piesă împreună – un cover după celebra Beggin’, apărută pentru prima dată în 1967. Trupa The Four Seasons o includea atunci în albumul denumit New Gold Hits, ce era format dintr-un număr de 10 piese.
De-a lungul timpului, piesa Beggin’ s-a bucurat de nenumărate cover-uri, fapt care a ajutat la crearea vibe-ului de oldie, but goldie pentru aceasta. Printre cele mai cunoscute trupe care au reinterpretat-o se numără Madcon și unul din band-urile aflate pe val în acest moment, Måneskin.
„Pe lângă faptul că ne înțelegem foarte bine unul cu altul, simt că vocile noastre se completează perfect. De aceea, era normal ca prima noastră piesă oficială să fie prima pe care să o gândim și să o punem la punct împreună. Eu și Raris suntem cei mai mari critici ai noștri, ceea ce mă bucură enorm – știu că mereu mă pot baza pe un feedback obiectiv, oricând am nevoie de el.”, spune Daria.
„Sunt la fel de fericit pe cât este și Daria pentru faptul că lansăm împreună prima noastră piesă. Am ales Beggin’ pentru că transmite libertatea și energia caracteristice generației noastre. Varianta de duet ne permite atât comunicarea mai bună cu publicul nostru, cât și nuanțarea diversă a piesei. Sper să vă placă și vouă la fel de mult pe cât ne-a plăcut și nouă să o exersăm și să-i oferim o notă personală!”, adaugă Raris.
Piesa poate fi ascultată pe toate platformele digitale, accesând link-ul următor: https://rtn.lnk.to/Beggin
Câștigătoare a festivalului Mamaia Copiilor în 2017, Daria a fost mereu pasionată de domeniul artistic. De la muzică la dansuri și, mai nou, actorie, talentul Dariei a putut fi remarcat de la cele mai mici vârste. În 2019, aceasta a câștigat premiul cel mare la Virgin Radio Talent Hunt, iar 2020 a fost anul în care a reușit să intre în primii 10 la UNATC I.L. Caragiale, secția Actorie.
Între anii 2011 și 2014, Raris a câștigat diferite festivaluri de muzică, ajungând inclusiv în finala Next Star. Îi place să cânte și la pian, și la chitară, iar compoziția și producția muzicală sunt două domenii care îl atrag din ce în ce mai mult. Raris își dorește să urmeze o universitate din străinătate, visul său fiind să aducă în România cele mai noi tendințe din muzică.

https://www.youtube.com/watch?v=WLN-1e9_DVo#video_1

Citește și:

Hulu reia filmările pentru Sezonul 5 din Mormon Wives...

Producția pentru reality show-ul „The Secret Lives of Mormon Wives” va fi reluată, după ce a fost oprită brusc...

Dave Mason, co-fondatorul trupei Traffic, a murit la 79...

Lumea muzicii rock este în doliu. Dave Mason, membru al Rock & Roll Hall of Fame și co-fondator al...

Katie Holmes alimentează zvonurile despre relația cu Joshua Jackson...

Katie Holmes a aprins imaginația fanilor cu un gest aparent minor, dar plin de semnificație. Actrița a dat „like”...

Mike Vrabel, semne de rușine și disconfort. Un expert...

Antrenorul echipei New England Patriots, Mike Vrabel, a simțit „rușine” și „disconfort” când a vorbit public, pentru prima oară,...

Hulu reia filmările pentru Sezonul 5 din Mormon Wives după scandalul de violență

Producția pentru reality show-ul „The Secret Lives of Mormon...