AcasăStiriRian Cult lansează videoclipul piesei „Paranoid”

Rian Cult lansează videoclipul piesei „Paranoid”

„Paranoid”, al doilea single de pe EP-ul „EXhibition of a heartbreak”, lansat de Rian Cult în această toamnă, evidențiază importanța recâștigării încrederii de sine, indiferent de prejudecățile celor din jur.
Melodia este al doilea single de pe albumul de debut, pregătit de lansare în această toamnă. EP-ul esteo călătorie muzicală despre procesul de vindecare al unei inimi frânte transpusă în artă. Rian a făcut pace cu trecutul, însă nu înainte de a împărtăși cu restul lumii o parte din emoțiile resimțite.

„Piesa Paranoid a fost scrisă într-un moment în care mă simțeam neputincios și lăsam părerile altora să mă influențeze. Este o piesă despre cele mai adânci trăiri. Uităm să ne iubim pe noi, pentru că ținem cont de părerile celorlalți. Totul se amplifică în timp, ca în povestea cu bulgărele de zăpadă. Versurile sunt metaforice: alergi după niște lucruri pe care ți le dorești, legat la ochi, pe bancheta din spate. Ceea ce înseamnă că nu ai control și îi lași pe alții să îți seteze direcția. Trebuie să fii conștient, să treci la volan și să începi să conduci de unul singur.

Refrenul e practic rezumatul a ceea ce am zis mai sus, o realitate pe care toți o trăim la un moment dat. The take out: Ridică-te, mergi mai departe și nu îți mai face griji despre ce spun alții despre tine, pentru că oamenii te vor judeca indiferent de ceea ce faci.”, spune Rian Cult.
Videoclipul dark al piesei este o metaforă vizuală a luptei interioare pe care fiecare om o duce la un moment dat cu propriile insecurități, sub diferite forme.

Rian Cult lansează videoclipul piesei „Miss My Ex”, o infuzie de adrenalină pe ritmuri pop-punk
RecomandariRian Cult lansează videoclipul piesei „Miss My Ex”, o infuzie de adrenalină pe ritmuri pop-punk

Clipul e bazat pe patru personaje: un psiholog și patru pacienți. Toate cele patru personaje sunt înfățișări ale personalității mele, alter ego-uri în căutare de răspunsuri, pe care le găsesc în final tot în interiorul meu, fiind propriul psiholog. La final totul este asumare, vindecare și schimbare. Trust yourself, stop being paranoid., completează artistul.

Fiecare single de pe EP-ul „EXhibition of a heartbreak” reprezintă un vernisaj al emoțiilor și trăirilor tânărului artist din ultima perioadă, reprezentat vizual printr-un editorial realizat de fotograful Valentin Bercea, la Centrul de Terapie prin Artă @atelieropendoors, și o colecție capsulă lansată în colaborare cu Ana Maria Mircea, creatoarea @im.not.an.artist.
Rian Cult (Adrian Culețu) este unul dintre cei mai promițători tineri artiști din industria muzicală românească, baterist, producător, vocalist și compozitor de muzică pop.

De origine din Constanța, Rian Cult a crescut ascultând multe influențe rock și hip-hop. Absolvent al Facultății Berklee College of Music din Statele Unite, licențiat în Writing și Producție Contemporană, cu accent pe Compoziție, Rian Cult s-a întors în România pentru a-și împărtăși viziunea pentru o vreme în țara sa natală. A cântat la tobe pentru și cu nume mari în România precum Nicu Patoi, Adrian Ciuplea („Vița de vie”), Mihai Ardelean, Florin Giuglea, Simona Nae etc.

Dorian Popa și Liviu Teodorescu lansează videoclipul piesei „Da”
RecomandariDorian Popa și Liviu Teodorescu lansează videoclipul piesei „Da”

Cu un fundal muzical format în ani de studii și sute de ore de repetiții, cariera sa muzicală este în continuă creștere atât la nivel național, cât și internațional. A început ca toboșar, apoi a început să cânte la chitară și voce. În 2018, a început să urmeze o carieră solo de cântăreț, compozitor și producător. Rian a scris muzică pentru artiști de pretutindeni. A început să înregistreze melodii cu artiști din zona Bostonului, precum Tristan Simone, Abram, Kastelo, melodiile reușind să adune aproape 1 milion de ascultări pe platformele de streaming.
Rian Cult are mult succes pe platformele de streaming, în special Spotify. Piesa „Sundays In New York” are peste un milion de stream-uri, fiind ascultată din țări precum Brazilia, Mexic, Australia și Statele Unite.

Anul trecut, Rian a lansat piesa „RIGHT MIND”, care a marcat întoarcerea acasă după o călătorie creativă în Statele Unite și piesa „Can’t Change Wanting You” feat. Katarina, care a fost difuzată pe cele mai populare posturi de radio din România.
Rian Cult scrie acum piese pentru el, se pregătește de lansarea primului EP și produce și înregistrează pentru artiști locali și internaționali de renume.

Citește și:

Carrie Underwood o premiaza pe o concurenta din Top...

Carrie Underwood, superstarul din juriul „American Idol”, a surprins pe toata lumea cu generozitatea sa. O concurenta a dezvaluit...

Revenirea Oasis triumfa la Premiile Pollstar 2026 cu Turneul...

Turneul de revenire al trupei Oasis din 2025, „Oasis Live ’25 Tour”, a primit marele premiu pentru Turneul Major...

Rapperul Future, dat în judecată pentru un copil de...

Rapperul Future are noi probleme legale, și nu unele mici. O fostă iubită, Layla Sanad, l-a dat în judecată,...

Kate Hudson și Macaulay Culkin, apariții de senzație la...

Hollywood-ul a fost din nou în centrul atenției pe 15 aprilie. La faimosul Egyptian Theatre a avut loc premiera...

Carrie Underwood o premiaza pe o concurenta din Top 11 American Idol cu bijuterii Tiffany

Carrie Underwood, superstarul din juriul „American Idol”, a surprins...