Fanii „Practical Magic” au primit o veste neașteptată. Actorul Aidan Quinn a dezvăluit că nu a fost invitat să facă parte din continuarea celebrului film din 1998, deși personajul său avea un rol central. Quinn, acum în vârstă de 67 de ani, l-a interpretat pe detectivul Gary Hallet, iubitul personajului jucat de Sandra Bullock, Sally Owens.
De ce lipsește detectivul Hallet?
Surpriza este cu atât mai mare cu cât Sandra Bullock și Nicole Kidman, care le interpretează pe surorile vrăjitoare Sally și Gillian Owens, și-au confirmat revenirea și apar deja în trailerul lansat luni. În filmul original, povestea de dragoste dintre Gary și Sally se încheia fericit. Întrebat într-un interviu din februarie pentru SPIN 1038 dacă ar fi fost interesat să-și reia rolul, Quinn nu a stat pe gânduri.
„fireste că aș fi făcut-o,” a declarat actorul. Dar, se pare, telefonul nu a sunat.
V-ați fi așteptat la asta? Absența lui este vizibilă, mai ales că trailerul sugerează că surorile Owens sunt din nou singure.
Amintiri de pe platourile de filmare
Chiar dacă nu va fi prezent în noul film, Aidan Quinn nu are resentimente. Ba chiar își amintește cu drag de perioada filmărilor pentru producția originală și de colegele sale de platou, Sandra Bullock și Nicole Kidman.
„A fost grozav să lucrez cu amândouă,” a povestit el. „Știi, majoritatea scenelor mele au fost cu Sandy, dar a fost fenomenal să lucrez cu amândouă.”
o experiență pozitivă.
„Ne-am simțit bine,” a adăugat Quinn, încheind orice speculație legată de vreo posibilă neînțelegere din trecut.
Ce știm despre Practical Magic 2
Noul film, care se va lansa în cinematografe pe 11 septembrie, reia povestea familiei de vrăjitoare Owens. Din trailer, lucrurile nu par simple pentru Sally și Gillian. „Toți cei pe care îi iubim mor,” spune Sally la un moment dat. Iar Gillian completează, pe un ton ironic: „O moarte cu adevărat oribilă. Dar nu dă bine în biografia de pe Tinder.”
Alături de Bullock și Kidman, din distribuția originală se întorc și Stockard Channing și Dianne Wiest. Lor li se alătură nume noi, precum Lee Pace și Joey King. Hai să vedem, cum se va descurca noua generație?
Sandra Bullock, revenire în forță
Promovarea filmului este în plină desfășurare, iar Sandra Bullock este în centrul atenției. Actrița (acum în vârstă de 61 de ani) și-a făcut debutul pe Instagram săptămâna trecută, special pentru a tachina fanii cu detalii despre „Practical Magic 2”. Vedete precum Reese Witherspoon și Jennifer Aniston au salutat-o imediat. „Instagramul tocmai a devenit mult mai bun 😘,” a comentat Witherspoon, în timp ce Aniston a scris: „E aici! ❤️😘.”
Iar asta nu e tot. Bullock a marcat și revenirea pe covorul roșu săptămâna trecută, după o pauză de patru ani, la CinemaCon 2026. Alături de Nicole Kidman, a promovat continuarea filmului, impresionând într-un costum roșu aprins.





