Kyle Cooke are o nouă iubită. Starul din „Summer House”, în vârstă de 43 de ani, a fost surprins joi, 16 aprilie, în New York, în timp ce o săruta pe Meghan King, 41 de ani, fostă vedetă din „Real Housewives of Orange County”. Imaginile, obținute de presă, vin la doar câteva săptămâni după ce fosta sa soție, Amanda Batula, a confirmat că are o relație cu colegul lor de emisiune, West Wilson.
Sărut pasional în New York
Totul s-a întâmplat în fața localului Temple Bar. Cei doi au participat la un eveniment tematic, „A Love Letter to 90s New York”, organizat de Nine West. Într-un clip video care a devenit rapid viral, Cooke o sărută apăsat pe King, 41 de ani, în timp ce stăteau afară, părând foarte apropiați. Iar momentul tandru marchează prima relație romantică a lui Cooke de la confirmarea despărțirii de soția sa, Amanda Batula, în ianuarie, după patru ani de căsnicie.
V-ați fi gândit că lucrurile vor evolua atât de repede?
Până la urmă, vestea vine la puțin peste două săptămâni după ce Batula, 43 de ani, a ținut prima pagină a ziarelor cu noua ei relație cu West Wilson, colegul lor din „Summer House”.
Despărțirea de Amanda Batula
În ianuarie, Cooke și Batula au anunțat că drumurile lor se despart. Starurile din „Summer House” se confruntau de ceva timp cu probleme în relație și au transmis printr-o declarație comună că „am decis de comun acord și amiabil să ne despărțim ca și cuplu.”
Declarația lor a continuat pe un ton la fel de sobru. „Împărtășim acest lucru cu inima grea și vă rugăm să ne acordați sprijinul în timp ce ne concentrăm pe creșterea și vindecarea noastră personală.”
Trecutul complicat al lui Meghan King
Dar cine este, de fapt, noua cucerire a lui Kyle Cooke? Meghan King nu este deloc străină de lumina reflectoarelor, ba chiar are un istoric amoros destul de agitat. Înainte de Cooke, ea a fost legată de Cuffe Biden Owens (nepotul președintelui Joe Biden), cu care s-a căsătorit în octombrie 2021. Căsnicia lor „fulgerătoare” a fost anulată în iulie anul următor.
Anterior, a fost căsătorită timp de cinci ani cu fostul jucător de baseball Jim Edmonds. Cei doi, care au împreună trei copii, s-au despărțit în octombrie 2019, iar divorțul a fost finalizat în mai 2021. Numai că problemele nu s-au oprit aici. În octombrie 2025, Meghan a pierdut custodia temporară a copiilor, după ce se presupune că i-ar fi dat unuia dintre ei un medicament pentru ADHD care nu îi fusese prescris. În decembrie, vedeta a fost de acord ca cei mici – Aspen, 8 ani, și gemenii Hart și Hayes, 7 ani – să locuiască permanent cu fostul ei soț, Edmonds, 55 de ani, și cu soția acestuia în Tennessee. King îi poate vedea doar câteva săptămâni în fiecare vară.
O nouă abordare a relațiilor?
E drept că situația actuală pare să contrazică total propriile ei declarații. Într-un interviu din 2022, acordat la „The Tamron Hall Show”, King spunea că „m-am săturat să mai pun relațiile pe rețelele de socializare” și că dorea să-și păstreze viața amoroasă mult mai privată pe viitor.
Ba chiar a adăugat: „Nu vreau să fiu definită de ele.”
„Cauți numele meu pe Google și vezi toate aceste relații – am terminat cu asta. Cred că, de cele mai multe ori când ies la întâlniri, viața mea îi intimidează pe oameni”, a concluzionat ea atunci. Se pare că lucrurile stau acum puțin diferit.





