AcasăStiriDuminică, la "Asta-i România!", povestea celui mai tânăr milionar român din Statele...

Duminică, la „Asta-i România!”, povestea celui mai tânăr milionar român din Statele Unite

  Duminică, la “Asta-i România!”, emisiune difuzată la Kanal D, de la 14.30, sunteți invitați să-l cunoașteți pe Sebastian Ghiorghiu,  romanul care și-a ridicat un imperiu la vârsta la care alții abia își află drumul în viață.

            La cei 24 de ani își manageriază singur propriile afaceri, conduce un Lamborghini de peste 300 de mii de dolari și își construiește casa din vis într-un paradis! Sebastian Ghiorghiu este născut și crescut în Statele Unite, locuiește în Detroit,  însă părinții lui sunt originari din România. Au plecat peste ocean în anii ’80, în speranța că vor avea o viață mai bună, dar nu le-a fost ușor să o ia de la început într-o țară străină.

Tatăl lui Sebastian era muncitor pe șantier, iar mama lui era menanjeră. Chiar dacă munceau de dimineață până seara, nu reușeau să-i acopere lui Sebastian și celor 3 frați mai mari, toate cerinţele fireşti. Tânărul milionar de azi recunoaște că expresia „n-avem bani” i-a marcat copilăria, dar l-a și ambiționat să muncească și să-și depășească condiția. A început să muncească de la 16 ani în diferite fast-food-uri, într-o spălătorie auto, a îngrijit bătrâni și a restaurat mobilă veche.

Compozitorul Horia Moculescu cu Nidia, fiica lui, ajung în această duminică la Start Show România!
RecomandariCompozitorul Horia Moculescu cu Nidia, fiica lui, ajung în această duminică la Start Show România!

            Pentru Sebastian Ghiorghiu drumul către succes poate nu a fost foarte lung, dar cu siguranță a fost greu și plin de sacrificii. Astăzi, tânărul milionar de origine română a investit în mai multe domenii și deține diverse afaceri. Chiar dacă acum are tot ce își dorește, nu uită de unde a plecat, știe că banii vin și pleacă, important e să nu te pierzi pe drumul propriului succes.

Povestea lui ține acum prima pagină a ziarelor de peste ocean și o veți cunoaște și dumneavoastră duminică, începând cu ora 14.30, la „Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D!

Citește și:

Acuzații-șoc la adresa lui Michael Jackson de la 4...

Patru dintre cei cinci frați Cascio, apropiați ai lui Michael Jackson, dau în judecată moștenitorii starului pentru trafic de...

Kesha renunță la haine de Ziua Pământului și pozează...

Kesha a sărbătorit Ziua Pământului într-un mod total neașteptat. Artista în vârstă de 39 de ani a renunțat complet...

Stagecoach 2026 anunță programul de livestream cu Lainey Wilson...

Veste bună pentru fanii muzicii country! Festivalul Stagecoach 2026 va fi transmis live, iar organizatorii au anunțat programul complet....

Angelina Pivarnick il da de gol pe West Wilson...

Angelina Pivarnick, starul din „Jersey Shore” în vârstă de 39 de ani, aruncă o adevărată bombă în showbiz. Ea...