AcasăStiriZØLTAN a lansat "Ai Ki Narabi", un single care îți trezește simțurile

ZØLTAN a lansat „Ai Ki Narabi”, un single care îți trezește simțurile

De influență art-pop, acest nou single, pe cât de profund, pe atât de catchy, iar asta datorită refrenului ce ți se întipărește în minte, cheamă către acel soi de unitate primordială. ZØLTAN a lucrat această piesă alături de Andra Zelenak, Roxana Zăpârțan și Mishu Călian, planul vocal fiind construit astfel pe temelia a patru voci. Astfel, piesajul sonor a căpătat extra mundane, atemporale. Ritmul sacadat cu accente tribale al tobelor vine să întărească, cumva, drumul acesta către rădăcinile încă pure ale trăirilor umane.

Elementele electro din sculptura sonică a orhestrei simfonice creează legătura cu lumea modernă. „Ai Ki Narabi” este o compoziție plină de mister care plasează lumea aceasta în rolul unui personaj dostoievskiean, etern neliniștit și mereu mâncat de oameni, din interior. O poveste pe care ZØLTAN reușește să o înveșmânteze în straie alese pictate-n nuanțe vesele de hit.

Clipul piesei, prin cromatica sa, te împinge să cauți printre țesăturile de alb și negru, înțelesuri care să-ți coloreze și să-ți lumineze această lume golită de afecte. Videoclipul reprezintă, practic, cea de-a patra colaborare între ZØLTAN și regizorul Vlad Cătană (ColorS Media), o întâlnire ce consolidează tot mai bine temelia imagistică a proiectului ZØLTAN. Tonurile închise și umbrele accentuate creează în jurul compozițiilor propuse de artist un soi de mister și de eleganță care atrag.

S-a aflat adevarul despre salariul lui Mircea Solcanu la Pro TV. Suma ireala pe care o incasa lunar
RecomandariS-a aflat adevarul despre salariul lui Mircea Solcanu la Pro TV. Suma ireala pe care o incasa lunar

Credite:
Muzică & versuri – ZØLTAN
Producție – ZØLTAN & Arnold Vígh
Featured artists – Andra Zelenak, Roxana Zăpârțan & Mishu Călian
Chitară – Dragoș Geomolean
Mix & master – Arnold Vígh / MixFactor Studio
Studio – Andrei Bobiș / Cirkular
Mulțumiri speciale – SilverHill Studio, Attila Szabó & Mishu Călian
Video – CTN Vlad / ColorS Media
Extra mulțumiri – Lucian Chirilă / TMS Cluj

Il puteți urmări pe ZØLTAN:
Website: http://www.zoltan.rocks
Facebook: https://www.facebook.com/zoltan.rocks
Instagram: https://www.instagram.com/szoltan
Spotify: http://bit.ly/ZolSpotify
Youtube: http://bit.ly/ZolTube

„Ai Ki Narabi” in mp3 format pentru recenzii sau difuzări radio este valabilă aici: http://zoltan.rocks/radio.html

Surpriza uriasa pentru romani. Cat costa o portie de mici la restaurantul lui Trump din Chicago
RecomandariSurpriza uriasa pentru romani. Cat costa o portie de mici la restaurantul lui Trump din Chicago

Citește și:

S-a aflat adevarul despre salariul lui Mircea Solcanu la...

Vă mai amintiți anii 2000, când serile ne erau animate de duo-ul efervescent format din Mircea Solcanu și Cabral...

Surpriza uriasa pentru romani. Cat costa o portie de...

V-ați gândit vreodată că banalii noștri mici, pe care îi devorăm cu poftă la fiecare ieșire la iarbă verde...

Surpriza uriasa pentru nostalgici. Ce fac azi baietii de...

Vă mai amintiți anii de glorie ai hip-hopului românesc amestecat curajos cu ritmuri de manea? Înainte de trendurile virale...

Tragedie uriasa la Hollywood. Fiica legendarului actor din Columbo...

O veste absolut tragică a lovit din plin lumea filmului și ne-a întristat pe toți cei care am crescut...