AcasăStiriChef Alex Petricean este noul prezentator ShARE in bucate

Chef Alex Petricean este noul prezentator ShARE in bucate

Un nou sezon al emisiunii online ShARE in bucate începe astăzi pe protvplus.ro. Noi rețete rapide, pe gustul celor de acasă, vor putea fi descoperite în fiecare săptămână în cadrul show-ului. Cel care va aduce cele mai tari rețete va fi, începând de astăzi, Chef Alex Petricean.

Scrimer de performanță, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, a lucrat în domeniul publicității și, apoi, a plecat în străinătate pentru un program MBA. El este Alex Petricean, cel care a descoperit pasiunea pentru cooking și, cu o incredibilă capacitate de a se reinventa, s-a dedicat întru totul acestui domeniu.

Drumul lui a trecut pe la emisiunea MasterChef, unde a reușit să obțină locul 3, iar apoi l-a purtat prin restaurante prestigioase din Europa și America de Sud. Toată experiența l-a ajutat să-și deschidă propriul restaurant, NOUA bucătărie românească, iar în 2018 celebrul Gault&Millau i-a acordat titlul de Cel mai bun Chef al anului, în România. A obținut numeroase premii, printre care amintim, cel din anul 2020, ”Cel mai bun Chef al anului”, decernat de Romanian Hospitality Awards.

Un nou sezon Share in bucate a inceput! Gabriela Dima, castigatoarea MasterChef 2022, aduce saptamanal retete gustoase si sanatoase pe VOYO
RecomandariUn nou sezon Share in bucate a inceput! Gabriela Dima, castigatoarea MasterChef 2022, aduce saptamanal retete gustoase si sanatoase pe VOYO

Despre această nouă provocare, Chef Alex Petricean declară: ”În noul sezon ShARE in bucate vom redescoperi o parte dintre rețetele românești pe care le îndrăgim, dar cărora nu le mai putem acorda același timp îndelungat de gătire. Totul se va întâmpla mai rapid, mai eficient, mai ușor și mai proaspăt, abordând rețetele din perspectiva dezvoltării unui bagaj tehnic culinar pe care cu toții ar trebui să îl deținem.

În general, gătitul acasă sperie, ține de mine, ca bucătar, să demontez acest mit. Cine gătește acasă și înțelege oarecum ce se întâmplă în culisele unei bucătării este automat și un consumator de restaurant mult mai responsabil și educat”.

Nu ratați, pe protvplus.ro, noul sezon al emisiunii și cele mai tari rețete pregătite de Chef Alex Petricean.

Cinci servicii medicale pe care asigurarea de stat nu le mai acoperă integral
RecomandariCinci servicii medicale pe care asigurarea de stat nu le mai acoperă integral

Citește și:

Stagecoach 2026 anunță programul de livestream cu Lainey Wilson...

Veste bună pentru fanii muzicii country! Festivalul Stagecoach 2026 va fi transmis live, iar organizatorii au anunțat programul complet....

Angelina Pivarnick il da de gol pe West Wilson...

Angelina Pivarnick, starul din „Jersey Shore” în vârstă de 39 de ani, aruncă o adevărată bombă în showbiz. Ea...

iHeartMedia și SiriusXM negociază o fuziune gigant cu 850...

Giganții media americani iHeartMedia și SiriusXM se află în discuții preliminare pentru o fuziune de proporții. Negocierile sunt consiliate...

Charlize Theron escaladează un perete în Times Square pentru...

Pe 24 aprilie, Charlize Theron a lăsat pe toată lumea cu gura căscată în Times Square. Actrița a escaladat...

Stagecoach 2026 anunță programul de livestream cu Lainey Wilson și Post Malone

Veste bună pentru fanii muzicii country! Festivalul Stagecoach 2026...