Iuliana Tudor, în căutare de noi talente. Vedeta Populara, preselecţii în 5 orase pentru sezonul 7
Iuliana Tudor şi echipa ei organizează preselecţii pentru noul sezon „Vedeta populară” la Craiova, Sibiu, Baia-Mare, Suceava şi Bucureşti. Românii talentaţi, iubitori de folclor şi pasionaţi de tradiţiile neamului românesc sunt aşteptaţi la casting...

Iuliana Tudor şi echipa ei organizează preselecţii pentru noul sezon „Vedeta populară” la Craiova, Sibiu, Baia-Mare, Suceava şi Bucureşti. Românii talentaţi, iubitori de folclor şi pasionaţi de tradiţiile neamului românesc sunt aşteptaţi la casting din 28 septembrie. Craiova, Sibiu, Baia-Mare, Suceava şi Bucureşti sunt oraşele în care Iuliana şi echipa sa vă aşteaptă, începând cu 28 septembrie, la preselecţiile pentru sezonul al şaptelea al talent show-ului de folclor de la TVR 1. „Vedeta populară” este din nou în căutarea celor mai buni interpreţi de muzică populară.
„Începe un nou casting pentru Vedeta populară, iar eu sunt recunoscătoare pentru continuitatea acestui proiect! Emisiunea noastră împlineşte visurile atâtor tineri sau maturi talentaţi, buni, frumoşi, de a urca pe cea mai importantă scenă dedicată folcorului, de a cânta cu o orchestră profesionistă, de a ajunge în casele românilor pentru a-i cuceri, de a se vedea pe micul ecran la Televiziunea Română, de a se întâlni cu juriul nostru. Pentru noi, ca echipă, Vedeta populară înseamnă, cu fiecare sezon, o provocare şi mai puternică pentru că, ştim, miza o reprezintă drumul artistic al celor care vin la noi. Deschidem curând cortina show-ului Vedeta populară, sezonul 7, iar eu vă aştept cu toată dragostea şi cu aceleaşi emoţii ca la început!”, ne-a declarat Iuliana Tudor, înainte de a da startul noii preselecţii pentru soliştii care doresc să îşi croiască un drum în folclorul românesc.
Cei care vor să participe la preselecţiile sezonului şapte trebuie să demonstreze că ştiu folclor, că au voce şi dorinţa de a face publicul să se emoţioneze la muzica lor. Pe lângă titlul de Vedeta populară, câştigătorul concursului va intra şi în posesia marelui premiu de 100.000 lei. Chiar dacă sunt începători sau au deja experienţa scenei, concurenţii pot veni la preselecţiile pentru sezonul al şaptelea Vedeta populară după următorul program:
Marţi, 28 septembrie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie CRAIOVA – la sediul TVR Craiova, str. Unirii, nr. 62. Joi, 30 septembrie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie SIBIU – la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, str. Tudor Arghezi, nr. 13
Sâmbătă, 2 octombrie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie BAIA MARE, la sediul Ansablului Folcloric Naţional Transilvania – B-dul. Traian nr. 8
Luni, 4 octombrie, între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie SUCEAVA, la sediul Universităţii Ştefan cel Mare, în sala Auditorium Joseph Schmidt
Miercuri, 6 octombrie şi joi, 7 octombrie – între orele 10.00 – 16.00 – Preselecţie BUCUREŞTI, la sediul TVR – Calea Dorobanţilor, nr. 191, sector 1, intrarea prin str. Ermil Pangrati
În fiecare dintre locaţiile amintite se vor respecta cu stricteţe regulile impuse de autorităţi pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a preselecţiei.
Regulamentul concursului poate fi accesat pe www.tvr.ro
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum alegi culorile hainelor pentru birou sau o întâlnire și ce pot transmite verdele, albastrul și violetul
Revista IoanaRevizia centralei poate costa 300-500 de lei în București. Când o programezi și ce verificări ai de făcut
FinanciarulIndustria a înregistrat un recul de 3,4% în ianuarie-august 2026, pe seria brută
News24DNA verifică trei locații din Constanța în ancheta facturilor pentru navele NATO, cu cinci rețineri în Norvegia
Dolce SportCum se reia un meci de tenis oprit de ploaie. Scorul se păstrează, programul depinde de arbitrul principal
GetPonyPrimăria poate dubla impozitul auto în 2026. Ce înseamnă pentru o electrică și o mașină pe benzină de 1.598 cmcCiteste si

Martin Garrix face echipă cu DallasK și Sasha Alex Sloan pentru single-ul „Loop”

Tim Ferriss vine in Romania: Editura ap! a publicat 5 titluri semnate de celebrul autor de bestsellere!
