LifestyleInsomnie
7 stadii prin care treci când ai insomnie

Se întâmplă uneori să nu poți adormi indiferent cât de obosit/ă ești. Te răsucești pe toate părțile, încerci să numeri oi, dar nimic nu funcționează. Iată etapele prin care treci în nopțile când nu ai somn:
1. OBOSEALA
Cu toată oboseala, reușești să te târăști până în cameră. Te apropii de pat cu ochii picați în gură de somn. E clar: în noaptea asta o să dormi ca un prunc!
2. AȘTEPTAREA
Închizi ochii și aștepți să te ia somnul. O oră mai târziu, încă aștepți.
3. ÎNTREBĂRILE
Încerci să-ți dai seama de ce nu reușești să adormi. ,,Oare e din cauza cafelei? Sau o fi pentru că m-am trezit la 2 după-amiaza?”.
4. NERVOZITATEA
Te răsucești pe toate părțile; te învelești, te dezvelești, te învelești la loc; te întinzi, te faci ghem. Iei la rând TOATE pozițiile posibile, dar tot nu reușești să adormi. Pur și simplu nu ai stare!
5. DISPERAREA
Îți vine să plângi de frustrare. În momentul ăsta nu îți dorești nimic mai mult pe lume decât să te cufunzi mai repede în lumea viselor. Ceri oare prea mult?!
6. SOMNUL (dacă poate fi numit astfel)
După o noapte întreagă de chin, reușești ca prin minune să adormi. Degeaba te bucuri, că etapa asta e cea mai scurtă dintre toate.
7. DEȘTEPTAREA
După 7 ore în care ai implorat toți zeii să te adoarmă, ațipești. 10 minute mai târziu, îți sună ceasul. E dimineață și trebuie să mergi la școală.
O să te simți toată ziua de parcă a dat tramvaiul peste tine, dar măcar știi sigur un lucru: la cât de obosit/ă ești acum, diseară SIGUR vei adormi instant! Poate…
Foto: shutterstock.com
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum faci conturile copilului mai sigure pe Instagram și Snapchat fără să-i citești mesajele
Revista IoanaCum îngrijești orhideea Phalaenopsis după ce i-au căzut florile ca să poată înflori din nou
FinanciarulTranselectrica a primit votul acționarilor pentru un plan de investiții de circa 10,5 miliarde de lei până în 2035, cu aproximativ un miliard peste planul anterior
News24Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru că i-ar fi amenințat pe doi polițiști veniți să îi înmâneze amenda de 1.000 de lei
Dolce SportLinda Noskova a învins-o pe Coco Gauff și este prima semifinalistă la Turneul Campioanelor
GetPonyVarroc plănuiește să oprească producția din Italia și să o mute la Târgu Mureș și Hanoi

