X Factor 2021 începe preselecțiile pentru cel de-al zecelea sezon
X Factor își caută câștigătorul sezonului cu numărul zece al emisiunii, iar cei interesați se pot deja înscrie la casting! Cei care consideră că au ”factorul X” sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro...
X Factor își caută câștigătorul sezonului cu numărul zece al emisiunii, iar cei interesați se pot deja înscrie la casting!
Cei care consideră că au ”factorul X” sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro și să înceapă aventura vieții lor în cel mai nou sezon al show-ului de la Antena 1. Pentru a se putea înscrie, fiecare concurent trebuie să fi împlinit 14 ani, iar minorii vor fi însoțiți de un reprezentant legal la audițiile care vor avea loc la București.
În sezonul cu numărul 9, X Factor jurații Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei au știut de la început ce categorie de vârstă va intra sub mentoratul lor. Jurații au ales cu ce concurenți merg mai departe în fiecare etapă, iar finaliștii au fost: Adrian Petrache în grupa Loredanei, Andrada Precup în grupa lui Ștefan Bănică, Sonia Mosca a fost discipolul Deliei, iar Super 4 a fost prima trupă ajunsă în finală, alături de juratul Florin Ristei. Preferata publicului, decisă prin SMS la 1313, și marea câștigătoare a sezonului 9 X Factor a fost Andrada Precup
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyȘoferii cu permis expirat riscă amendă și reținerea documentului. Cum se obține o nouă valabilitate
LylaCând poți face screening pulmonar între 50 și 75 de ani și ce presupune tomografia cu doză redusă
Revista IoanaUn studiu pe 461.682 de oameni nu leagă consumul total de ultraprocesate de cancerul colorectal
FinanciarulRatele la credite cu ROBOR și IRCC pe 23 octombrie 2026. Ce înseamnă în lei dobânda pentru patru împrumuturi
News24María Corina Machado se întoarce acasă după peste 10 luni de exil
Dolce SportManchester United pierde cu 0-3 cu Bournemouth. Lammens a fost surprins la golul al treileaCiteste si
StiriSurpriza uriasa pentru un bucurestean. Cat a platit pe o cursa Uber de 267 km pana la mare
StiriŞtefan Bănică, Nea Mărin sau Ramona Olaru sunt doar câţiva dintre cei care îşi vor lua la roast colegii, chiar de ziua Antena 1
Stiri