AcasăStiriWeekendul vine cu noi animații și ateliere de creație la Cineplexx

Weekendul vine cu noi animații și ateliere de creație la Cineplexx

Pregătirile pentru noul an școlar și sezonul de toamnă produc inevitabil multă agitație și oboseală atât pentru părinți, cât și pentru copiii lor. Însă cum pentru toate trebuie să existe un echilibru și tot atâtea momente de distracție, ultimul weekend de vacanță nu poate face excepție.

Lanțul de cinematografe Cineplexx propune pentru sfârșitul de săptămână – 11 și 12 septembrie – activități dedicate pentru copii în toate cele cinci cinematografe ale sale: Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Cei mici vor fi întâmpinați cu un program antrenant care include animatori, ateliere de creație, premii surpriză și super animații pe toate gusturile.

Atât sâmbătă, cât și duminică, începând cu ora 15:00, timp de două ore, copii și părinți sunt așteptați în foaierul cinematografelor să participe la atelierele de creație gratuite susținute de Cineplexx. În plus, aceștia vor avea de ales între filme de familie și animații noi precum: avanpremiera „Boss Baby: Afaceri de familie”, „Patrula Cățelușilor: Filmul”, „Luca”, „Croazieră în junglă” și multe altele, pentru care vor beneficia de prețuri reduse prin accesarea pachetelor Family Pack.

La Cineplexx weekendul e plin de aventurăRecomandăriLa Cineplexx weekendul e plin de aventură

Ca de obicei, întreaga familie se va bucura de vizionarea unui film pe marele ecran și de nelipsitul popcorn cald. De această dată, înainte de a intra la film, cei mici vor învăța să își confecționeze singuri obiecte originale, în timp ce părinții lor îi vor privi relaxați de pe margine. Astfel, sfârșitul de săptămână se va încheia cu o experiență de vizionare desăvârșită la cinema.

„Este o bucurie să observăm că tot mai multe familii preferă să își petreacă parte din timpul liber văzând un film la cinema, cel puțin o dată pe săptămână. Investim permanent în acțiuni și oferte care să le răsplătească loialitatea. Prin această acțiune din 11 și 12 septembrie, dedicată copiilor, ne dorim să creăm pentru toți noi amintiri plăcute și câteva clipe de detașare chiar înainte de începerea școlii.”, declară Mădălina Panțucu, Marketing & PR Manager Cineplexx România.

Programul complet al cinematografelor și detalii despre bilete vor putea fi găsite în orice moment pe site-ul www.cineplexx.ro sau în aplicația Cineplexx disponibilă gratuit pe iOS și Android.

Cabral Ibacka vorbeste despre suferinta dupa divortul de Andreea. Mesajul prezentatorului de 48 aniRecomandăriCabral Ibacka vorbeste despre suferinta dupa divortul de Andreea. Mesajul prezentatorului de 48 ani

Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie. Compania operează în prezent peste 60 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, Italia și România. Al doilea lanț de cinematografe pe piața românească, Cineplexx deține cinci locații – Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș.

Citește și:

Fiul de 4 ani al vedetei Jess Wright a...

Te-ai întrebat vreodată cum o petrecere banală pentru copii se poate transforma într-un coșmar absolut în doar câteva secunde? Fiul...

Katy Perry alege o rochie Lanvin din 1987 pentru...

Katy Perry a avut premiera documentarului ei, Katy Perry: The Lifetimes Tour, în timpul Festivalului Tribeca 2026 la Teatrul...

Molly Mae Hague criticata dur dupa nasterea baiatului. Ce...

Molly-Mae Hague și partenerul ei, Tommy Fury, au devenit părinți pentru a doua oară săptămâna trecută, dar bucuria a...

Cabral Ibacka vorbeste despre suferinta dupa divortul de Andreea....

Ce se ascunde cu adevărat în spatele zâmbetului larg pe care îl vedem mereu la TV? Cabral Ibacka, ajuns...