Un serial istoric, cu intrigi de Palat, reflectând China secolului al XVIII-lea, și un serial grecesc, cu o poveste dominată de mistere, la Kanal D2
Cinemondo, o experiență variată, pe un tronson special, din 3 aprilie, de luni până vineri, de la ora 15:00, cu seriale din diverse spații culturale, se pregătește să îi cucerească pe telespectatorii noului post...

Cinemondo, o experiență variată, pe un tronson special, din 3 aprilie, de luni până vineri, de la ora 15:00, cu seriale din diverse spații culturale, se pregătește să îi cucerească pe telespectatorii noului post de televiziune
Kanal D2, noua stație TV din portofoliul Dogan Media International, se pregătește să emită, începând din 2 aprilie, odată cu lansarea celui de-al optulea sezon „Bravo, ai stil!”. Și pentru că nu mai este mult până la momentul în care cei din fața micilor ecrane vor putea urmări oferta acestui post TV generalist, facem câteva dezvăluiri din grila de programe a acestuia.
Cinemondo va fi un tronson al serialelor străine, o ofertă variată de povești captivante, special alese pentru Kanal D2, în Day Time, ce vor putea fi urmarite de luni până vineri de la ora 15:00, incepand din 3 aprilie. Producții fresh, premiate la nivel internațional, îi vor invita, în curând, pe telespectatori într-o călătorie prin care aceştia pot descoperi multiple perspective ale unor culturi și spații geografice diferite.
Printre serialele ce vor fi difuzate la Kanal D2, de la ora 15:00, se numără „Yanxi, Palatul Suspinelor” ( Titlul original: “The Story of The Palace Yanxy”) și „Drumul tăcerii” ( Titlul original: “Silent Road”), două producții interesante, o alternativă pentru iubitorii genului.
Cu acțiunea petrecându-se în perioada Chinei Imperiale, în timpul domniei împăratului Quian Long (început de secol al XVIII-lea), serialul „Yanxi, Palatul Suspinelor” spune povestea unei tinere care caută adevărul despre moartea surorii ei. Pentru deslușirea enigmei, femeia intră ca slujitoare în haremul împăratului. Aici va învăța lecții importante despre dragoste, loialitate, sacrificiu. Producția este una grandioasă prin decoruri, costume speciale, atmosferă, ca o adevărată călătorie în timp și spațiu, în China începutului de secol al XVIII-lea.
Producția realizată în China, în 2018, a primit 31 de premii internaționale.
Un alt serial care îi va captiva în curând pe români, la Kanal D2, pe tronsonul orar dedicat Cinemondo, este „Drumul tăcerii”. Într-o comunitate puternică și bogată din Atena, în care viața oamenilor pare să se desfășoare fără evenimente majore, dispariția unui autobuz școlar cu tot cu elevi pune pe jar întreaga țară. Ancheta poliției este declanșată, iar piesele unui puzzle șocant, care uimește de la episod la episod, îi va ține pe cei din fața micilor ecrane cu sufletul la gură.
Lansat în 2021, în Grecia, „Drumul tăcerii” e o combinație de dramă și mister, cu intrigă puternică și întorsături de situație specifice genului policier.
Kanal D2 pregătește o serie de surprize telespectatorilor, vom reveni cu mai multe informații despre conținutul grilei noului post TV al grupului Dogan Media International, ce va emite de pe 2 aprilie, de la ora 19:00.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum alegi conservele la raft și verifici eticheta pentru mai puțină sare și un ambalaj în stare bună
FinanciarulÎCCJ ar urma să decidă joi asupra plății restanțelor de 4,8 miliarde lei pentru magistrați
News24Cezar Irimia acuză că lipsa medicamentelor a costat vieți. Auditul arată de ce autoritățile nu pot interveni rapid
Dolce SportRomânia coboară pe locul 58 FIFA, un minim istoric după patru eșecuri consecutive
GetPonyEnergia pentru 100 km cu o electrică poate ajunge la 5 lei în România, cu panouri proprii și stocare
LylaDe ce poți avea simptome de colită ulcerativă și după ce inflamația s-a retras

