ȘtiriDe la Antena 1
Un nou personaj incomod tulbură povestea serialului Adela, de la Antena 1

Când părea că nimic nu s-ar mai putea adăuga listei inepuizabile de necazuri care s-au abătut asupra familiei Andronic, în serialul Adela, un nou personaj vine să contrazică această ipoteză. Astfel, începând din această săptămână, Conrad Mericoffer îi va da viaţă lui Silviu, un bărbat misterios, aşa cum îi este şi apariţia în dramaturgia serialului difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Ante na 1.
Silviu este un bărbat misterios, care se va infiltra în casa familiei Andronic în calitate de pretendent la iubirea Deliei (Anca Androne). Identitatea lui, însă, va juca un rol important în desluşirea secretelor din casa Andronic. In trecut, Silviu a avut legături cu Lucian (Daniel Nuţă), dar şi cu Martha (Carmen Ionescu), iar acest lucru îi va afecta imaginea în faţa celorlalţi, chiar dacă intenţiile sale, cel puţin la început, sunt unele bune.
„Silviu este un personaj cu totul misterios, un fiu rătăcitor care nu renunţă niciodată la ceea ce crede că i se cuvine şi care ar face orice pentru asta. Să joc rolul lui Silviu nu a fost o provocare, fiindcă nu văd actoria ca pe o provocare, ci mai degrabă ca pe o curiozitate care nu îţi dă pace”, a declarat Conrad Mericoffer. Ce se va întâmpla cu personajul lui şi, mai ales, ce relaţie va avea acesta cu familia Andronic şi ce secrete va scoate la iveală, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade ale serialului Adela, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaO studentă din Iași a ajuns la spital după ce a purtat lentile colorate cumpărate online cu 30 de lei. Mai distingea doar umbre
Revista IoanaCăldura și apa caldă din zona Nițu Vasile, București, pot lipsi mai mult. Termenul estimat pentru avarie a fost mutat pe 7 noiembrie
FinanciarulIndicele bursier american Nasdaq-100 pierdea 5,52% joi, iar fondurile care îl urmăresc pot scădea
News24Balcoanele închise fără autorizație nu dublează automat impozitul. Majorarea de 100% vizează anumite clădiri nelegalizate, după constatarea primăriei
Dolce SportLaLiga a amânat trei meciuri după moartea lui Jesús de Miguel, deși sindicatul fotbaliștilor cere oprirea întregii etape
GetPonyHonda NSX, mașina folosită de Ayrton Senna în Portugalia, s-a vândut cu 871.250 de lire sterline

