Tommy Hilfiger & Futurelearn – pantereniat menit sa inspire schimbarea sociala prin educatie online!
Tematicile abordate în cursurile online acoperă sustenabilitatea, comunitatea LGBTQIA +, creșterea încrederii de sine și construirea unei comunități, și sunt susținute de ambasadorii brand-ului Tommy Hilfiger, Jameela Jamil, Indya Moore, Mogli, Kiddy Smile și alți activiști sociali.
Tommy Hilfiger anunță asocierea cu platforma de învățare online, FutureLearn, inițiată din dorința de a inspira schimbarea prin proiectarea și crearea accesului la un portofoliu unic de cursuri educaționale cu un important impact social. Pornind de la convingerea comună că pentru a crea un viitor mai bun trebuie întâi să creăm cele mai bune versiuni ale noastre, cursurile Tommy Hilfiger sunt disponibile gratuit pe FutureLearn, abordând subiecte esențiale, sociale și de sustenabilitate. Acest parteneriat se bazează pe campania Primăvara 2021 TOMMY HILFIGER, care se concentrează în jurul temei”Moving Forward Together”. Astfel, fiecare activist implicat în această campanie va găzdui un curs FutureLearn. Primul curs va fi lansat pe FutureLearn.com începând cu 15 februarie 2021.
„Vrem nu doar să îi inspirăm, ci să le și oferim oportunitatea fanilor noștri să facă o diferență pozitivă în viața lor și a celorlalți,”, a spus Tommy Hilfiger. „Crearea unor cursuri gratuite și esențiale, prin intermediul platformei FutureLearn este o modalitate prin care îi echipăm pentru a face acest lucru. Aceste cursuri online, orientate spre o tematică socială, abordează subiecte care nu sunt întotdeauna acoperite în școli, dar sunt atât de importante astăzi. Pentru a merge mai departe împreună (”moving forward together”), cu toții trebuie să aflăm mai multe despre noi înșine, despre comunitățile noastre și despre planetă, și exact asta ne învață cursurile noastre.”
FutureLearn transformă educația, oferind publicului acces la cursuri esențiale, făcând ca experiența de învățare online să fie plăcută și accesibilă. Pentru a dota pe deplin participanții cu instrumentele și înțelegerea necesare pentru a stimula schimbările sociale, cele cinci cursuri FutureLearn concepute de Tommy Hilfiger se concentrează pe sustenabilitate, comunitatea LGBTQIA +, creșterea încrederii de sine și construirea unei comunități. Prin intermediul platformei, participanții vor avea un spațiu sigur pentru a explora experiențe diverse, a-și împărtăși visele personale și provocările unice. Fiecare curs își propune să transforme pasiunea în acțiune investigând modalități de a efectua schimbări pozitive.
„Suntem încântați să anunțăm parteneriatul nostru cu emblematicul brand, Tommy Hilfiger”, a declarat Justin Cooke, Chief Content and Partnerships Officer la FutureLearn. „La FutureLearn, misiunea noastră este de a transforma accesul la educație, motiv pentru care suntem deosebit de mândri să colaborăm cu Tommy Hilfiger, oferind astfel acces gratuit la un nou set de cursuri pe teme sociale, care sunt din ce în ce mai importante. De la sustenabilitate la neutralitatea corpului, construirea unei comunități, comunitatea și activismul LGBTQIA + plus multe altele, sperăm că prin mix-ul de voci care se vor face auzite în aceste conversații, milioanele de studenți care accesează platforma vor interacționa pozitiv și cu o finalizare prin aceste noi perspective care vor fi abodate.”
Pornind de la misiunea generală de sustenabilitate a lui Tommy Hilfiger de a crea modă prin care „nimic nu se pierde și toată lumea este inclusă”, noile cursuri FutureLearn au fost concepute într-o manieră prin care să ofere susținere celor care adesea nu sunt reprezentați corespunzător în industria fashion. Aceste cursuri, cu durată scurtă, sunt un mix între storytelling, interacțiune prin dialog, dezvoltarea de noi cunoștințe sociale și de mediu și celebrarea progresului. Cursurile sunt gratuite, fiecare durează patru ore și vor putea fi vizualizate pe termen nelimitat pe FutureLearn.com pe dispozitive mobile, tablete și computer.
De la un pupitru pentru DJ, la o fermă de cai sau un podium fashion, liderii pasionați și moderni care găzduiesc fiecare curs sunt dedicați să demonstreze că se poate face o diferență în fiecare mediu și comunitate. Cele cinci cursuri și gazdele sale sunt:
1. 15 februarie 2021: explorarea neutralității corpului și provocarea stereotipurilor imaginii corporale cu actrița, podcaster-ul, modelul, scriitoarea și activistă pentru pozitivitatea corpului, Jameela Jamil.
2. 1 martie 2021: explorarea vieții sustenabile și a iubirii cu artista multi-gen și activista pentru sustenabilitate, Mogli.
3. 15 martie 2021: explorarea intersecționalității și a ceea ce te face unic cu DJ-ul, cântăreț, compozitor, interpret și activist Kiddy Smile.
4. 29 martie 2021: explorarea mentoratului și a schimbării în cadrul unui colectiv cu Compton Cowboys, comunitatea unde oamenii se vindecă prin practicarea echitației și integrarea în colectivul de mentorat.
5. Vara 2021: explorarea activismului LGBTQIA +, advocacy și ce înseamnă comunitatea, cu actrița, modelul și activista, Indya Moore.
Alături de cursurile FutureLearn, Tommy Hilfiger va susține o serie de discuții live pe canalele sale sociale globale pentru a oferi tips &tricks de viață suplimentare, de formă scurtă. Prietenii și fanii brand-ului sunt invitați să se alăture conversației în social media folosind #TommyHilfiger, @TommyHilfiger și @FutureLearn.
# # #
Despre SARKK SA
SARKK SA, fondată în 1998, este distribuitor exclusiv Tommy Hilfiger în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și Moldova. Produsele Tommy Hilfiger sunt prezente în magazinele TOMMY HILFIGER, buticuri și o rețea extinsă de magazine selecționate.
De la 1 iulie 2019, Sarkk SA a fost numită distribuitor exclusiv și partener de franciză al CALVIN KLEIN în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord.
SARKK S.A. a căutat întotdeauna echilibru și o creştere organică, condusă de valori CSR și de aceea este una dintre cele mai puternice companii din piață, dezvoltându-se constant, captând atenţia celor mai exigenţi consumatori.
Despre Tommy Hilfiger
Cu un portofoliu de brand ce include TOMMY HILFIGER și TOMMY JEANS, Tommy Hilfiger este unul dintre cele mai recunoscute grupuri de designer de lifestyle premium din lume. Obiectivul său este proiectarea și comercializarea de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport de înaltă calitate pentru bărbați, articole de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte sport pentru femei, îmbrăcăminte pentru copii, colecții de denim, lenjerie (inclusiv halate, pijamale și îmbrăcăminte de casă), încălțăminte și accesorii. Prin intermediul unor parteneri licențiați, Tommy Hilfiger oferă produse de lifestyle precum ochelari, ceasuri, parfumuri, costume de baie, șosete, mici articole din piele, articole de uz casnic și genți de voiaj. Linia de
produse TOMMY JEANS constă în îmbrăcăminte din denim și încălțăminte pentru bărbați și femei. Colecția este completată de o varietate mare de genți, accesorii și parfumuri.
Despre FutureLearn
Aici, la FutureLearn, scopul nostru este de a transforma accesul la educație pentru a contribui la crearea unui viitor mai bun. Facem acest lucru prin parteneriatul cu peste un sfert dintre universitățile de top din lume și partenerii din industrie pentru a sprijini milioane de cursanți din întreaga lume să își dezvolte abilitățile și să își atingă obiectivele personale și profesionale. Suntem o platformă de învățare socială de top fondată în decembrie 2012 de Open University și este acum deținută în comun de Open University din Marea Britanie și de SEEK Group. Folosim design-ul, tehnologia și parteneriatele pentru a crea cursuri online scurte, plăcute, credibile și flexibile și micro acreditări, precum și diplome universitare și postuniversitare. În plus față de universitățile de top, suntem parteneri și cu organizații de top precum Accenture, British Council, CIPD, Raspberry Pi, SamsungUK și Health Education England (HEE), și de asemenea implicați în inițiative susținute de guvern pentru a remedia lipsurile de competențe, cum ar fi Institutul de Codificare și Centrul Național pentru Educație în Calcul.