Tom Brady si Logan Paul la un pas de bataie s-au amenintat in fata starurilor NFL
Scântei între Tom Brady și Logan Paul la draftul pentru Fanatics Flag Football Classic. Fostul quarterback NFL și starul WWE, care se tachinează de mai bine de o lună, au dus conflictul la un...

Scântei între Tom Brady și Logan Paul la draftul pentru Fanatics Flag Football Classic. Fostul quarterback NFL și starul WWE, care se tachinează de mai bine de o lună, au dus conflictul la un alt nivel în timpul evenimentului transmis live de la Waldorf Astoria Beverly Hills, Los Angeles.
„S-ar putea sa ne batem weekendul asta”
Logan Paul a urcat pe scenă purtând ochelari de soare, și-a flexat mușchii și l-a provocat direct pe Brady. „Ce vrei, Tom? Spune ceva. Ai avut multe de zis în podcastul meu, acum nu mai zici nimic?”, a strigat Paul. Apoi a continuat pe un ton și mai serios: „S-ar putea să ne batem în acest weekend. WWE nu mă poate opri să-ți rup fundul pe terenul ăla.”
Dar Brady, în vârstă de 48 de ani, nu s-a lăsat mai prejos. Acesta l-a criticat pe Paul pentru că a provocat recent mai multe staruri NFL, numind mișcarea „cel mai prostesc lucru” posibil. Mai mult, a glumit că youtuberul ar trebui „să poarte o cască” pentru a nu se accidenta în meciul direct.
Spectacolul a fost atât de intens, încât comediantul Kevin Hart, co-prezentator al evenimentului alături de Druski, a intervenit în glumă, întrebând: „Ce naiba se întâmplă, omule?”, în timp ce mulțimea de sportivi și vedete a izbucnit în râs.
„Vom avea nevoie de paza suplimentara”
CEO-ul Fanatics, Michael Rubin, a recunoscut că tensiunea a fost reală. „Sincer să fiu, n-am fost niciodată la un draft la care să râd atât de tare”, a declarat el. „Tom Brady aruncând cu săgeți… Am crezut că Logan Paul și [Rob] Gronkowski o să se omoare acum câteva minute… vom avea nevoie de pază suplimentară în jurul tipilor ăstora!”
Rubin a adăugat că, deși conflictul pare serios, va încerca să-i împace pe cei doi. „Ce e amuzant e că Brady îmi e ca un frate și îl iubesc și pe Logan. Acum sunt serioși”, a continuat el. „Dar sâmbătă seara [după meci], o să-i pun să bea câteva shot-uri fiecare, să se împace și să fie din nou prieteni.”
Cum a inceput totul, pe bune?
Rivalitatea dintre cei doi a luat naștere luna trecută, în timpul unei discuții pentru podcastul lui Paul, „Impaulsive”. Atunci, Brady l-a ironizat pe wrestler pentru lipsa de abilități necesare pentru a concura cu profesioniștii din NFL. „De fapt, sunt puțin îngrijorat pentru tine. Ești un atlet bun, dar tipii ăștia sunt la un alt nivel”, a spus septuplul campion Super Bowl, numind sportul practicat de Paul „foarte drăguț”.
V-ați fi așteptat la altceva de la Logan Paul? Răspunsul lui a venit imediat.
Starul WWE a râs și a replicat: „Eu sunt cel mai înalt nivel. Eu sunt nivelul”, amintindu-i lui Brady că a fost „linebacker All-State” la liceul Westlake. De atunci, cei doi și-au aruncat constant săgeți la diverse evenimente și pe rețelele de socializare.
Echipe de vis si un fost inamic devenit aliat
Sâmbătă, la BMO Stadium, Brady și Paul vor juca în echipe separate. Legenda NFL va fi căpitanul echipei Founders FFC, alături de Jalen Hurts, quarterback-ul de la Philadelphia Eagles. Iar echipa lor arată stelar, reunindu-l pe Brady cu fostul său coleg de la New England Patriots, Rob Gronkowski. Alături de ei vor juca:
- Ashton Jeanty (primul jucător ales în draft)
- Alvin Kamara
- Antoine Winfield Jr.
- DeVonta Smith
- Stefon Diggs
- Von Miller
- Damar Hamlin
- Patrick Peterson
- Terence “Bud” Crawford
Von Miller, care l-a înfruntat de nenumărate ori pe Brady, este entuziasmat de noua colaborare. „E atât de tare. Sunt fan Tom Brady de mult timp. clar, a trebuit să joc împotriva lui mult timp, să-l placchez și să fim inamici, iar acum ajungem să fim în aceeași echipă. Așa că va fi foarte distractiv. Abia aștept”, a declarat linebacker-ul.
De cealaltă parte, Logan Paul, în vârstă de 30 de ani, va juca pentru Team Wildcats FFC, echipă condusă de căpitanii Joe Burrow și Jayden Daniels. Alături de el se vor afla Saquon Barkley, Kyle Juszczyk, Odell Beckham Jr., Davante Adams, DeAndre Hopkins, Derwin James Jr., Luke Kuechly, Jalen Ramsey și popularul YouTuber IShowSpeed.
„Nu ma intorc pe teren ca sa pierd”
Ideea acestui eveniment grandios i-a aparținut chiar lui Tom Brady. „Tom Brady m-a sunat acum un an și mi-a zis: «Am o idee grozavă. Trebuie să facem cel mai mare meci de flag football din lume»”, a povestit Michael Rubin. „A zis: «Am nevoie de ajutorul tău. Hai s-o facem împreună». I-am spus: «Normal, ești din familie. Hai s-o facem!»”
Brady a confirmat că este extrem de motivat pentru acest eveniment. „Faptul că vom juca pe același stadion care va găzdui flag football-ul la Jocurile Olimpice va arăta lumii o avanpremieră a ceea ce urmează în 2028”, a transmis el într-o declarație. Apoi a încheiat cu un avertisment clar: „Dar nu mă întorc pe terenul de fotbal ca să pierd. Asta e clar ca bună ziua.”
Meciul Fanatics Flag Football Classic va fi transmis sâmbătă, de la ora 16:00 ET / 13:00 PT, pe FOX, FOX One și Tubi, fiind disponibil și internațional pe canalul de YouTube al Fanatics.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyDedeman are roboți de pornire și un redresor între 159,90 și 429 de lei. Aparatele au utilizări diferite
LylaADHD a fost asociat cu șanse cu 48% mai mari de simptome digestive într-o analiză amplă
Revista IoanaSuplimentele pot afecta ficatul. Icterul și urina foarte închisă cer evaluare rapidă
FinanciarulAnexa 2a pentru CAEN Rev. 3 are 5 pagini și 12 capitole. Ce trebuie verificat înainte de trimitere
News24Majorarea pensiilor din 2027 depinde de buget. Trei calcule pentru un venit de 2.025 de lei
Dolce SportAIK s-a retras din negocierile pentru Vlad Dragomir. Pafos ar fi cerut 4 milioane de euroCiteste si

Taylor Frankie Paul si iubitul ei plini de sange dar politia nu ii acuza pe niciunul
ShowbizCraig Revel Horwood amana nunta cu Jonathan Myring până în 2028. Ce se întâmplă cu vila lor
