ȘtiriTheo Rose
Theo Rose si IAN au lansat „Sangele frate nu te face”, piesa oficiala a serialului Clanul!

După ce timpul nu a mai avut răbdare, iar așteptarea a luat sfârșitul, serialul Clanul începe pe PRO TV de luni, 19 septembrie! Iar astăzi, Theo Rose, una dintre actrițele principale le-a pregătit tuturor celor de acasă o mare surpriză: lansează alături de IAN, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți ai noii generații din România – Sângele frate nu te face!
Muzica și textul le aparțin celor de la Big UP Music, iar videoclipul poartă semnătura lui Anghel Damian și Elphbro. Piesa lansată astăzi surprinde în imagini unele dintre cele mai importante scene ale serialului ce se va lansa în doar câteva zile și transmite prin versuri câteva adevăruri dure ale realității lume în care Clanul îi va purta pe cei de acasă.
Bucuroasă de faptul că și-a pus amprenta asupra acestei piese și de noua provocare primită, Theo Rose declară: ”La începutul acestui an mi-am pus multe lucruri în gând pentru cariera mea… și spre marea mea bucurie le-am văzut cum se așează tot mai frumos. Cea mai mare provocare a venit când am ieșit din zona mea de confort, scena și cântatul și am intrat pe platourile de filmare pentru un serial care sunt sigură că va fi urmărit și apreciat de toți cei de acasă. Iar, astăzi, sunt și mai emoționată: lansez, alături de echipa mea de la Big UP Music și de IAN, piesa oficială a serialului Clanul – Sângele frate nu te face. Abia aștept să o ascultați și să intrați alături de mine într-o mică parte a poveștii de care vă veți bucura în câteva zile”.
Încântat de această colaborare și de alăturarea cu povestea mult așteptatului serial, IAN declară: ”Sunt încântat că am colaborat cu Theo pentru acest serial, este o zonă nouă pe care o exploatez, iar asta mă face să dau totul și să rup. “Clanul” este un serial cu o producție senzațională, iar această piesă reprezintă un fragment important în industria muzicală din România!”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulDeclarația D398 din schema de import rămâne scadentă pe 30 noiembrie, chiar dacă ziua este nelucrătoare
News24Violența domestică a dus la 46.741 de sesizări la poliție în nouă luni. Instanțele au emis 13.049 de ordine de protecție
Dolce SportLuis Enrique a devenit antrenorul cu cele mai multe victorii la PSG, 127 în toate competițiile
GetPonyCum poți conduce legal o motocicletă de 125 cmc cu permis B și ce subvenție prinzi prin Rabla
LylaPoliția de Frontieră a găsit 3.281 de flacoane pentru injecții la Calafat. Ce verifici înainte de o injectare estetică
Revista IoanaCopiii cu umerii inegali pot avea scolioză fără durere. Pauzele de mișcare nu corectează curbura

