ȘtiriCLANUL
Telespectatorii au trait la intensitate maxima finalul primului sezon CLANUL: ”L-am terminat…

Secrete. Identități încărcate de minciuni. Un trecut apăsător. Crime. Putere. Iubire. Emoție. A fost primul sezon din serialul fenomen al acestui an – CLANUL! Tudor și David și-au scris paginile de final din ultimul capitol al primului sezon. Povestea merge mai departe, filmările pentru cel de-al doilea fiind acum în toi.
După ce a fost convins că Tudor se află în spatele tuturor problemelor actuale din viața lui, Bebe și-a făcut un nou scop: să-l prindă pe gabor și să se răzbune. ”Îi iau gâtul ca la pui”, le-a spus el oamenilor săi și i-a trimis în ceea ce s-a demonstrat a fi o nouă capcană.
Într-un univers deja încărcat de personaje negative, cu planuri ascunse, și-a făcut apariția Stăpâna, cea care se pare că i-a pus gând rău lui Tătuțu! Și cea care aparent se află în spatele celei mai dureroase vești din finalul sezonului: ”A murit Măcelaru. Ieșiți pe stradă și ziceți”. Marea surpriză? Noul ei aliat este nimeni altul decât Pelicanu, cândva om de încredere în casa lui Tătuțu: ”L-am terminat…”.
Ultimul episod al primului sezon al serialului a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 22:50. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.4 puncte de rating și 27.0% cotă de piață, față de locul 2 care avea 5.3 puncte de audiență și 15.2% share. De-a lungul difuzării, peste 1.3 milioane de români au simțit suspansul, iar în minutul de aur, la ora 21:27, peste 1.5 milioane de telespectatori alegeau să urmărească PRO TV.
Să fi fost această explozie momentul dur al unei noi realități? Sau doar o nouă intrigă care va complica totul? Ce va face David acum că este cu pistolul pe urmele lui Tudor? Ce planuri mai ascunde Stăpâna? Tot mai multe întrebări care-și vor găsi răspunsul în sezonul 2!
CLANUL – Sângele frate nu te face!
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaVarza de Buzău verificată în câmp a dat 90 mg de nitrați pe kilogram la un test orientativ
FinanciarulTinerii români de 18-35 de ani ar putea primi 17.000 de lei net ca soldați dacă termină patru luni de pregătire militară voluntară
Dolce SportMirra Andreeva a ajuns în finala Turneului Campioanelor fără să piardă un set
GetPonyCe despăgubiri poți cere dacă ai fost rănit ca pasager în mașina șoferului vinovat
LylaCe se știe despre verificarea telefonului imediat după trezire și cum îți poți schimba rutina
Revista IoanaSuplimentele antiîmbătrânire nu au redus, în general, indicatorii din sânge în analiza a 51 de studii

