TECSAN feat. Mellina lansează “Gura Lumii”

Cea mai bună combinație de vară vine din partea lui Tecsan și a Mellinei și se numește “Gura Lumii”. 

Cei doi artiști lansează azi o piesă cu un mesaj puternic, alaturi de Sprint Music. De text și video s-a ocupat chiar Tecsan iar la muzică au lucrat trei băieți talentați, în frunte cu Tecsan, Cătălin Năstase și Alex Leceanu. 

Atât Tecsan cât și Mellina s-au bucurat de faptul că au acum ocazia să colaboreze pentru “Gura Lumii” și să nu se mai lase influențați de cei din jur. 

“Eu am fost atrasă întotdeauna de piesele cu mesaj și atunci când am auzit piesa lui Tecsan m-am bucurat că și-a dorit să o facem împreună și să dau eu refrenurile. Este o melodie în care cred că ne regăsim cu toții în ea, ținând cont de faptul că trăim în era social media și atunci cred că am avut parte cu toții de “hate” și dacă înainte gura lumii era doar în sat, acum gura lumii este peste tot. Și, da, sfatul meu ar fi să nu asculți niciodată de gura lumii, să îți urmezi telurile și să fii așa cum ești tu, indiferent ce zice lumea. Sper ca lumea să se regăsească în această piesă și să o asculte cu drag!”, a povestit Mellina. 

La rândul său, Tecsan este la fel de hotărât și încântat pentru că lansează o piesă cu Mellina. 

“Mellina este o artistă completă și mă bucur mult de colaborarea cu ea! Ne-am dorit foarte mult să participe și să înregistrez “Gura Lumii” cu Mellina pentru că știu ce timbru are și ce poate transmite ea, ca artistă! Mă pun și eu în această ipostază despre “Gura Lumii” pentru că toți avem otravă pe buze, toți aruncăm cu venin, toți avem frustrări și otravă pe limbă și toți privim în jurul nostru, pe cei de lângă noi. Poate din această cauză niciodată nu ne descoperim pe noi ca oameni și ne uităm mereu în jur, judecăm oamenii din jurul nostru fără să ne dăm seama că de fapt poate noi suntem vinovații și nu ne descoperim pe noi ca oameni. Cred că cu toții rezonăm cu acest mesaj, pentru că este un subiect tabu! Toți trecem prin asta!”, a precizat și Tecsan care ne îndeamnă să ascultăm cu atenție “Gura Lumii”!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata