Te cunosc de undeva!, lider de audienţă la nivel urban şi naţional. Zarug şi Jazzy Jo au câştigat cea de-a treia gală cu transformarea în Elton John şi Dua Lipa
Aventura transformărilor a continuat aseară la Antena 1, cu personaje pe măsura concurenţilor, muzică live și multă voie bună. Cea de-a treia gală a celui de-al 17-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!...

Aventura transformărilor a continuat aseară la Antena 1, cu personaje pe măsura concurenţilor, muzică live și multă voie bună. Cea de-a treia gală a celui de-al 17-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva! a fost câștigată de către Zarug şi Jazzy Jo cu o super transformare în Elton John şi Dua Lipa. Transforming show-ul de la Antena 1 a fost prima opţiune de vizionare a telespectatorilor la nivel urban şi naţional, emisiunea impunându-se ca lider de audienţă la nivelul acestor targeturi.
Așadar, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului urban, Antena 1 a fost aseară, în intervalul de difuzare al emisiunii Te cunosc de undeva! (19:57 – 23:54), lider de audienţă, cu 6.8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 20.9%, urmată de Pro TV, cu 5 puncte de rating și 15.2% cota de piață. De asemenea, la nivelul publicului din toată țara, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune, cu o audiență medie de 6.2 puncte de rating și 18.4% cota de piață, urmată de Pro Tv cu 5.8 puncte de rating şi 17.2% cota de piaţă. În minutul de aur, 22:03, aproape 1.6 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau jurizarea celei mai noi ediţii Te cunosc de undeva!, la Antena 1.
Concurenții celui de-al 17-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!” și-au pregătit cu multă atenție transformările pe care le-au avut de realizat sâmbăta aceasta, în cea de-a treia gală a transforming show-ului de la Antena 1. Anisia şi Ionuţ au deschis gala cu o schimbare la 180 de grade faţă de personajele din ediţia trecută – Spike şi piesa Zeu, iar pe momentul lor a plouat cu bani, la propriu, în platoul emisiunii. Următoarea piesă le-a dat mari bătăi de cap surorilor Odagiu, care cu transformarea în tATu au adus pe scena Te cunosc de undeva! un cuplu care a divizat opinia publică din întreaga lume. Din Rusia s-a mers apoi direct în însoritul sud al Italiei, pentru un moment plin de eleganţă şi stil – Carmen şi Romică s-au transformat în Nino d’Angelo şi Brunella Selo, cu o piesă care i-a apropiat ca pereche – Senza giacca e cravatta. Pentru următoarea transformare, Florin Ristei a rememorat un moment dureros, la propriu, la Te cunosc de undeva!: „Ştii istoria mea cu dansul la această emisiune? Prima oară când am încercat să dansez mi-am rupt piciorul!”, i-a spus el partenerei sale, Ilona, atunci când ruleta le-a adus transformarea în Adam Levine şi Christina Aguilera – Moves like Jagger. Al cincilea moment al serii a adus la Antena 1 o colaborare de excepţie care a reuşit să reunească două generaţii de fani din întreaga lume – Elton John şi Dua Lipa, în interpretarea unică a lui Zarug şi Jazzy Jo, despre care Ozana a declarat imediat: „Până acum aţi avut cel mai bun moment!”. Muzica de petrecere a răsunat apoi în platoul Te cunosc de undeva!, adusă de Alexia şi Dima, care s-au transformat în Viorica de la Clejani şi Nelu Ploieşteanu, acompaniaţi live de taraful Marin Alexandru. Transformarea următoare le-a dat ceva bătăi de cap oltenilor Emi şi Cuza – Bloodhound Gang cu The Bad Touch. „Nu ne place, dar în viaţă nu faci doar ce îţi place!”, au declarat ei, în vreme Paula şi Maria au închis seara cu o super transformare în Madonna şi Britney Spears – Like a Virgin. La o mare diferentă de puncte, Jazzy Jo şi Zarug au fost declaraţi câştigătorii celei de-a treia gale Te cunosc de undeva!.
Cum se vor descurca cele 8 cupluri de concurenți cu noile roluri atribuite lor de năstrușnica ruletă a personajelor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbăta viitoare, de la ora 20:00, în cea de-a patra gală a celui de-al 17-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-54 Urban, All urban si National
Perioada 14 mai 2022
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulCompaniile și autoritățile locale au la dispoziție peste opt miliarde de euro pentru investiții
News24O navă cargo iraniană a fost lovită în Strâmtoarea Hormuz, iar reuniunea din Oman a fost amânată
Dolce SportTheo Faure l-a numit pe Bela Bartha „un viking” înainte de Franța-România la EuroVolley
GetPonyPotrivit Mediafax, butonul de recirculare a aerului răcește mai repede mașina, dar nu trebuie lăsat pornit prea mult
LylaStimularea măduvei spinării în neuropatia diabetică. Ce arată studiul și ce riscuri are procedura
Revista IoanaFicatul gras non-alcoolic, legat într-un studiu de hipertensiune și insuficiență renalăCiteste si

Piesa celor de la The Motans , „A Mea” beneficiază de un prim-remix făcut de doi producători cunoscuți în mediul online !

Interviu Louis Florea: „Sunt genul de om care invata din orice experienta”
