Dragoste și Relații
Tatăl lui George Burcea a făcut primele afirmații după ce s-a descoperit că și-a omorât amanta: ”Regret şi acum!”

Soțul Andreei Bălan, George Burcea, a avut o viață dificilă, mai ceva ca în filme. Cu toate că acum se bucură de o carieră înfloritoare și de o familie superbă, copilăria lui a fost pătată cu drame. Tatăl acestuia și-a ucis amanta, fiind condamnat la închisoare, iar mama lui era adesea bătută până la epuizare.
Când avea numai trei săptămâni, tatăl lui George Burcea a fost trimis la închisoare pentru că și-a omorât amanta cu 25 lovituri de cuțit. Acum, Nelu Burcea este liber, după ce și-a ispășit o detenție de zece ani și susține că regretă foarte mult fapta.
„Concubina m-a păcălit să semnez nişte acte. Noi eram colegi, lucram la aceeaşi fabrică. Şi pentru că mi-am pus semnătura pe acele acte eram pasibil de 15-20 de puşcărie. Am făcut crima. Îmi asum acest lucru. După ce am aflat de treaba cu actele, m-am dus acasă, ne-am certat şi am tăiat-o. Dar lucrurile nu sunt aşa cum s-au spus.
Cea mai mare lovitură avea patru centimetri, aşa cum arată şi în raport. Ea s-a speriat şi a făcut infarct. Aceasta a fost cauza decesului. Am regretat şi regret şi acum. Imediat ce am conştientizat, m-am dus şi m-am predat. Am fost condamnat la 10 ani de puşcărie. Dacă intram pe actele pe care ea m-a pus să le semnez făceam 25 de ani’, a declarat Nelu Burcea, în exclusivitate, pentru Cancan.
Mama lui George Burcea a trăit o viață îngrozitoare alături de tatăl celor patru copii ai săi. Nelu Burcea își bătea soția cu fiecare ocazie și își teroriza copiii, iar totul a luat amploare, în 1988, atunci când și-a ucis amanta. Acum însă, George Burcea este decis să oprească fenomenul de violență domestică, motiv pentru care s-a hotărât să scrie o carte inspirată din drama vieții lui.
„Voi ieşi cu o carte, un roman pe care îl scriu acum. O poveste adevărată despre violenţa domestică. Un subiect inspirat din viaţa mamei mele. Am câteva campanii de informare în ceea ce priveşte violenţa domestică, pe care doresc să le desfăşor, după care îmi doresc să vin şi cu un film, să văd dacă e serial sau este un film artistic, tot despre violenţa domestică.
Este un subiect care m-a marcat, un subiect care interesează şi o poveste care cred eu că poate să inspire lumea. Am depăşit ceea ce s-a întâmplat fiind puternic, mergând mai departe şi dorind mereu să-mi depăşesc condiţia.
Am ajutat-o pe mama mea şi încerc să fiu mereu lângă ea pentru a-i ţine energia sus. Povestea mamei poate să inspire poveştile altor mii şi milioane de femei atât din România, cât şi din afară. Aş vrea ca şi femeile, dar şi bărbaţii să vadă că se poate trece peste orice atâta timp cât mintea îţi este puternică.
Tatăl meu a fost foarte violent în familia noastră. O bătea pe mama foarte des, a îndurat destul de multe din cauza lui. Ei nu mai sunt împreună de foarte mulţi ani, s-au despărţit în urmă cu ceva timp.
Ceea ce s-a întâmplat m-a făcut să îmi doresc să lupt pentru viaţa mea, să devin un om mai bun şi să realizez ceva cu viaţa mea. Toate lucrurile acestea violente, toată viaţa mea şi cât a îndurat mama de la tata o să le găsiţi în cartea mea. Îmi doresc să fie vizibile pentru a schimba lumea în bine’, a dezvăluit George Burcea.
Sursa: clickpentrufemei.ro
Sursa foto: qbebe.ro
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportDinamo a pierdut cu 0-50 în fața Csikszereda în Liga feminină de tineret pe 28 octombrie 2026
GetPonyVânzările Dacia au scăzut cu 9,7% în primele nouă luni din 2026 față de 2025
LylaCum se alege o stațiune de schi din noul clasament european. Scorul se bazează pe șapte sezoane
Revista IoanaSamsung va arăta pe ceasuri și inel cât de des apar probleme de respirație în somn, în Coreea de Sud
FinanciarulAlexandru Petrescu, Președinte ASF: Experiența României, în sprijinul pieței financiare din Republica Moldova
News24Patroana a două grădinițe, cercetată pentru bani opriți din salarii și neplătiți statului
