ȘtiriEnigma
Surpriză de Sfântul Valentin: Beatrice Dragnea și Enigma se întreabă „Ce mai faci iubire?”
Așa cum a promis la penultima lansare, Beatrice Dragnea și Ralflo au revenit cu o piesă nouă, "Ce mai faci iubire?", o colaborare specială cu Enigma, un artist surpriză care momentan nu-și dezvăluie identitatea. Deși e lansată într-o zi plină de iubire, piesa nu este despre dragoste.

După ce au colaborat la piese precum „Ea știe” sau „Când mi-e dor de noi”, iată că acum Beatrice Dragnea și Ralflo sunt din nou în atenția fanilor, de Sfântul Valentin, cu o piesă nouă lansată împreună cu Balkanika Records, „Ce mai faci iubire?”, o colaborare specială cu Enigma. Momentan nu se va deconspira identitatea noului artist, cât despre piesă, muzica a fost făcută de Ralflo, textul de Aura Gheorghe (LEA) iar videoclipul regizat de Claudiu Stan (MVPEntertainment). „Funcționăm bine în această formulă pe partea de producție și compoziție uite că facem lucruri minunate. Mai ales că am promis că în fiecare lună venim cu surprize muzicale. De data asta venim cu o surpriză dublă, un artist nou pe piață, care vrea să rămână în anonimat. Această piesă nu este una de dragoste deși o lansăm într-o zi specială. Este o piesă despre un cuplu care s-a despărțit și vor să știe ce mai face fiecare.
Este o piesă de răscolirea amintirilor”, ne-a spus Beatrice. Care ne-a mărturisit și ce face de Sfântul Valentin. „Petrec alături de iubitul meu după ce termin cu lansarea piesei și termin programul. Ne vom relaxa, cu siguranță, poate ieșim la un restaurant. Noi femeile, în general, ne dorim o mică atenție, un cadou mic, oricare ar fi el. Însă, în primul rând, îmi doresc înțelegere, iubire și respect. Cred că astea sunt cele mai frumoase cadouri. Iar dacă vine ceva pe lângă, le primesc cu drag. Cei care îmi ascultă muzica trebuie să știe că pregătesc noi piese cu subiecte aparte care să mulțumească pe toată lumea. Fiecare să se regăsească în piesele mele și să mulțumim publicul”, a mai spus Beatrice Dragnea.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportSepsi a pierdut victoria cu Oțelul în minutul 90+5, după un penalty acordat în urma verificării video
GetPonyLotul 3 al A0 Nord rămâne închis după deschiderea ratată din octombrie și blochează legătura cu A2
LylaCând scade interesul pentru intimitatea cu partenerul, ce poți lua în calcul despre oboseală și rutină
Revista IoanaTârgul de Crăciun din Cluj-Napoca este programat între 20 noiembrie și 1 ianuarie. Sunt anunțate ateliere gratuite pentru copii
FinanciarulPilonul III avea 8,75 miliarde de lei în septembrie, cu 30% mai mult într-un an. Procentul nu este câștigul fiecărui participant
News24Operator uman la Vodafone, Orange, DIGI și Telekom. Ce numere poți suna și cât costă

