Soţii Attila şi Kinga Bertici au ajuns, joi, la polul frigului din Siberia, localitatea Oymyakon
O expediţie de patru săpămâni şi peste 11.000 de kilometri, ei afirmând că sunt primul echipaj din România care face acest lucru cu o singură maşină românească. „Am reuşit! După 11.500 de kilometri am...

O expediţie de patru săpămâni şi peste 11.000 de kilometri, ei afirmând că sunt primul echipaj din România care face acest lucru cu o singură maşină românească.
„Am reuşit! După 11.500 de kilometri am ajuns la polul frigului la Oymyakon, Siberia. În plină iarnă, un singur echipaj cu maşină românească: Dacia!”, au transmis aceştia, pe Facebook.
Ei au pornit din Satu Mare pe 12 decembrie şi au întâmpinat unele probleme la maşină, chiar înainte cu 30 de kilometri de destinaţie, dar au reuşit să le rezolve.
„În depresiune am întâmpinat minus 50 de grade (confirmat ulterior şi de localnicii din TomTor). Maşina a început să se comporte foarte ciudat sub minus 43 de grade. Semnal la telefon nu aveam deloc, la minus 47 maşina pur şi simplu a vrut să se ridice în aer ca şi un elicopter. Numai frrrrr, drrrrr, zgomote fâşâitoare, nu am ştiut ce se întâmplă, am prins un deal unde temperatura a fost de minus 40, totul a redevenit normal. După care iar minus 48 şi maşina iar a vrut să se rupă”, a precizat Attila Bertici.
El a explicat că traseul este unul periculos, iar distanţele între localităţi sunt foarte mari. Ei au dormit în maşină, la pensiuni şi la oameni care i-au primit.
Instalaţia de alimentare cu combustibil a maşinii a fost modificată astfel încât să nu îngheţe la temperaturi extreme. La întoarcerea în Satu Mare, traseul total va fi de aproximativ 25.000 de kilometri, din care 10.000 în Siberia sălbatică. Ei au avut de trecut râuri îngheţate cu maşina şi de străbătut Drumul Oaselor.
Sursa: News24.ro.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Românii care merg în Belgia sunt avertizați că aproximativ 140 de zboruri ar putea fi anulate pe 9 octombrie
Dolce SportMarius Niculae explică întâlnirea cu Nicu Gheară din deplasarea încheiată cu 1-7 în Spania
GetPonyCe trebuie verificat înainte de cumpărarea unei mașini chinezești cu garanție de 7 ani, de la baterie la reparații
LylaUn medicament pentru epilepsie ar putea ajuta la repararea cartilajului în osteoartrită, arată teste preclinice
Revista IoanaCum alegi un robot de curățenie și ce întreținere îți rămâne de făcut
FinanciarulPetrolul mai scump nu compensează exporturile pierdute. Banca Mondială estimează contracția economiilor GolfuluiCiteste si

Parlamentul European a aprobat bagajul de mână inclus în preț. Cum se schimbă despăgubirile pentru zborurile întârziate

Devon, transformată în 7 ani, intră în cursa turismului de lux
