ȘtiriChefi la cutite
Sezonul 11 Chefi la cuțite aduce noi povești uluitoare. Un american din Hawaii, care călătorește de 8 ani în jurul lumii, vrea să-i uimească pe Chefi: ”Sunt Zeus în bucătărie!”

Sezonul 11 al celui mai urmărit show culinar din România, Chefi la cuțite, va avea premiera maraton luni, marți și miercuri, 27, 28 și 29 martie, de la 20:30, la Antena 1. Arena competiției culinare se redeschide pentru concurenți ambițioși, care vin cu povești culinare bine asezonate în farfurii spectaculoase, dar și cu povești de viață interesante.
Unul dintre aspiranții la un loc într-una dintre echipele juraților este un american de 31 de ani din Hawaii, care și-a condimentat călătoria în jurul lumii cu participarea la audițiile pe nevăzute ale noului sezon Chefi la cuțite. ”Călătoresc de 8 ani spre toate colțurile lumii, iar România este o țară pe care mereu am vrut s-o vizitez și nu am apucat până acum. În sfârșit, am ajuns în România, am călătorit în toată țara și voi vedea unde mă duce această aventură”, a spus el. Stilul său de viață este unul foarte curajos: ”Niciodată nu-mi fac planuri. Pot pleca mâine, pot sta pentru un an. Fac ceea ce mă face fericit, iar să călătoresc mă face, într-adevăr, fericit. În fiecare zi mă trezesc cu emoția că voi vedea ceva nou. Știu că nu pot face asta pentru totdeauna, dar o s-o fac cât de mult pot”, a mai povestit americanul care a stârnit curiozitatea Chefilor, dornici să afle rețeta financiară care îi asigură un asemenea stil de viață. ”Am lucrat câțiva ani în armată, am fost parașutist înainte de a începe să călătoresc. Acum fac orice slujbă ciudată! Armata mi-a schimbat viața. Nu știam prea multe despre lume și am fost aruncat în mijlocul ei foarte repede”, și-a început acesta mărturisirea. Cât privește priceperea lui în bucătărie, s-a declarat extrem de încrezător că îi va impresiona pe jurați, cu atât mai mult cu cât este convins că preparatele din Hawaii sunt cele mai bune din lume: ”Sunt Zeus în bucătărie!”. Cum se va descurca el la bancul de lucru, ce verdict va primi din partea juraților, dar și ce alte povești interesante aduce noul sezon al show-ului culinar telespectatorii vor descoperi în prima ediție Chefi la cuțite, difuzată de Antena 1 luni, 27 martie, de la ora 20:30.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyMașina de înlocuire închiriată pe cont propriu după accident poate costa mai mult decât despăgubirea RCA
LylaCum alegi un nume de sfânt pentru copil și ziua onomasticii când sunt mai multe date
Revista IoanaDistanța până la serviciu este principala piedică declarată de circa 314.000 de români care lucrează și îngrijesc copii sau rude
FinanciarulGuvernul ar putea decide la mijlocul lui noiembrie majorarea pensiilor din 2027. Surse guvernamentale vorbesc despre 5% și 7,3%
News24Salariile directorilor din patru direcții fără activitate ale Ministerului Muncii au depășit 273.000 de lei. Curtea de Conturi a respins trimiterea cazului la parchet
Dolce SportCupa Asiei din Arabia Saudită a fost amânată aproape un an. Startul pe 23 decembrie 2027 are nevoie de aprobarea FIFA

