Secretele Președintelui – episod special la Prima TV! Cristian Grețcu este invitat special
Vineri, 15 octombrie, de la ora 22.00, la Prima TV, sitcomul Secretele Președintelui prezintă un episod special în care invitat va fi Cristian Grețcu. Acesta va interpreta rolul fostului președinte al României, Ion Iliescu,...

Vineri, 15 octombrie, de la ora 22.00, la Prima TV, sitcomul Secretele Președintelui prezintă un episod special în care invitat va fi Cristian Grețcu. Acesta va interpreta rolul fostului președinte al României, Ion Iliescu, el fiind recunoscut pentru personificarea acestuia în diverse scheciuri umoristice. Grig Chiroiu, cel care dă viață președintelui Pupăză, a fost onorat să joace alături de cel care a intrat în conștiința publicului prin faptul că l-a interpretat atât de bine pe cel care a fost președintele României în anii `90.
Președintele Pupăză se află în pragul unui potențial conflict cu rușii și caută o punte de legătură cu Kremlinul pentru a vedea dacă meandrele concretului au ajuns și la urechile lui Putin sau se mai poate folosi de sinergia faptelor pentru a aplana tensiunile diplomatice. Și la ce ajutor mai potrivit ar putea apela președintele, dacă nu la cel al unui specialist în sinergie și meandre: Ion Iliescu. Va reuși Nea Nelu să stingă conflictul diplomatic sau îl vom vedea iar pe Miron Cosma la Cotroceni? Răspunsul vineri de la 22.00, într-un nou episod din Secretele Președintelui, la Prima TV.
Grig Chiroiu, cel care interpretează rolul președintelui Pupăză, spune: “Am fost foarte încântat de faptul că am avut plăcerea și bucuria de a colabora cu un om deosebit și un profesionist desăvârșit în persoana lui Cristian Grețcu. A răspuns imediat cu o mare deschidere propunerii mele de a interpreta, cu deosebit respect și decență, personajul “Președintele Ion Iliescu”. Și ca să rămânem în povestea serialului vă pot dezvălui un secret: încă de la început, am simțit o compatibilitate între noi, ca oameni, aceasta fiind transmisă și personajelor noastre, respectiv cei doi președinți, actualul și fostul. Cu siguranța îl vom mai avea ca invitat … mai ales că ne ajută cu firul roșu către Kremlin… vedeți in cadrul episodului unde e ascuns.”
Cristian Grețcu a declarat despre experiența jucării în sitcom-ul Secretele Președintelui: “A fost plăcut, le admir munca, pentru că eu îi admir pe oamenii care muncesc iar cei din echipa lui Grig fac o treabă bună. Colaborarea cu ei a fost o surpriză plăcută, o echipă de profesioniști și am lăsat loc de bună ziua și de ulterioare colaborări. Având în vedere că profesioniștii nu uită să “alerge” niciodată nu a fost nevoie de mult timp să mă dezmorțesc și să îmi intru în rol. Eu am interpretat mai multe personaje de-a lungul timpului și este binecunoscut faptul că sunt preferatul domnului Iliescu, atunci când vine vorba de cei care au încercat să îl imite de-a lungul timpului.”
Telespectatorii nu trebuie să rateze vinery, 15 octombrie, un nou episod din serialul Secretele Președintelui, de la ora 22.00, la Prima TV!
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulCum pot firmele să identifice autentificarea falsă care expune conturile Google și bugetele de publicitate
News24Nicușor Dan a îndemnat la moderație între oameni cu opinii diferite, la slujba de la Cotroceni
Dolce SportCând poate interveni VAR pentru a schimba o decizie și de ce arbitrul nu merge la monitor la fiecare fază
GetPonyCum se compară creditele pentru o mașină nouă după suma totală de rambursat, înainte de alegerea ratei
LylaDe ce poți avea simptome de colită ulcerativă și după ce inflamația s-a retras
Revista IoanaViața după cancer. Ce poate ajuta la reducerea riscului de recidivăCiteste si

VADO și Tamaz lansează videoclipul piesei „Paris in my soul”

Tony Robbins: de ce este cel mai faimos speaker motivațional din lume?
