Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr investitor din Imperiul Leilor: ”Trebuie să am o conexiune personală cu business-ul în care mă implic!”
Miercuri, de la ora 21:30, începe al treilea sezon Imperiul Leilor, unde antreprenori ambițioși își scot toți așii din mânecă pentru a obține finanțare din partea marilor investitori Dan Șucu, Dr. Wargha Enayati, Cristina Bâtlan, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu.

Cu o experiență remarcabilă în zona de marketing digital, Sebastian spune i-ar plăcea să fie descris ca fiind „un om de încredere, nonconformist și foarte muncitor”, dar și că este interesat să investească, în mare parte, în afaceri ce se află în aria sa de confort: „Încerc să mă axez doar pe lucruri pe care le stăpânesc foarte bine”.
Tânărul susține că principalele trei criterii după care se ghidează într-o afacere sunt „potențialul, intuiția și pasiunea”. De asemenea, consideră că succesul unui business stă și în puterea legăturii pe care o ai cu acesta: „Trebuie să am o conexiune personală cu business-ul, cu domeniul, cu proiectul în care mă implic, pentru a putea da randament și a mă implica 100%”, a declarat Sebastian Dobrincu.

În ceea ce privește modul în care se raportează la ideile în care investește, tânărul leu recunoaște că preferă să se implice în „proiecte și inițiative care au potențial mare și rată de inovare scalabilă”.
Despre cea mai importantă calitate a persoanelor cu care tânărul colaborează, acesta spune că e privilegiat pentru că lucrează cu oameni „foarte independenți”, fapt ce îi permite libertatea și luxul de a se baza pe ei atunci când nu este prezent.
Imperiul Leilor își deschide porțile celui de-al treilea sezon miercuri, 9 februarie, de la 21:30, la PRO TV și online, cu 24 de ore înainte de difuzare, exclusiv pe VOYO.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCând lași dintele copilului să cadă singur și când mergi la stomatolog fără să încerci să îl scoți acasă
FinanciarulEuro la 5,3370 lei pe 13 octombrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile în moneda europeană
News24Panourile Ministerului Mediului produc din nou energie după ani în care au stat oprite
Dolce SportRwanda a obținut cursa de Formula 1 cu un proiect finanțat, în fața Marocului și Africii de Sud
GetPonyDacia Striker pornește de la 21.900 de euro în România. Avantajul față de Bigster dispare la echiparea extreme
LylaCum reclami bullyingul care îți afectează copilul și unde ceri ajutor dacă școala nu oprește agresiunileCiteste si

Ceanu Zheng: „Anul 2022 a fost mult peste asteptarile mele”

Amanda Peet, la 54 de ani, dezvăluie cum a luptat cu cancerul la sân
Showbiz