ȘtiriDe la ora 15:00
Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Poveste pe meleagurile unice din Țara Bârsei

”ROventura” continuă sâmbătă de la ora 15:00, la Kanal D, periplul prin Codlea, pentru a ne prezenta și alte locuri faine din minunata Țară a Bârsei.
Natura și omul își dau mâna la Codlea, pentru a transforma așezarea din Țara Bârsei într-una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din județul Brașov. Urmele sașilor pe aceste meleaguri sunt încă prezente, iar viitorul se anunță unul la fel de promitator. Ne-am convins de asta după ce am descoperit frumusețile naturale, dar și planurile de dezvoltare ale zonelor de agrement, de la poalele Măgurii.
Dacă săptămâna trecută am aflat povestea Bisericii românești, din deal, acum începem chiar din inima orașului, de la Biserica Evanghelică, acolo unde veneau la liturghie, acum sute de ani, sașii care populau majoritar zona.
Istoria vechiului leagăn al sașilor, Codlea sau Zeiden, cum era cunoscut târgul din vechime, aproape că se confundă cu cea a lăcașului de cult fortificat. 373 de sași mai sunt, astăzi, înregistrați, oficial, în parohia Codlea. Tradiția lor e dusă mai departe însă, și cu fiecare vizită acasă, pe care o fac cei plecați din țară. Le e dor de biserica lor, dar și de aceste meleaguri cu care Dumnezeu a fost foarte generos.
Ne continuăm apoi periplul, alături George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, într-o inedită drumeție. Turiștii vin și ei să se bucure de natură și de relaxare aici, în zona de agrement de la poalele Măgurii pentru ca apoi să ajungem și la apele pârâului de Aur, așa cum numeau sașii Lacul Codlea, minunăție care se scaldă astăzi într-o îmbrățișare a codrilor, pe o suprafață de câteva hectare. Câmpia a luat însă locul codrilor, iar frumusețea naturală e înlocuită aici de cea creată de om.
Un binemeritat popas aproape că transformă vizita la Codlea într-o sarabandă de gusturi, care mai de care mai cuceritoare. Gustul bun și bunul gust își dau mâna aici, pentru răsfățul desăvârșit al oaspeților. Oprirea călătorilor aici, pentru o masă, va întregi experiența unei călătorii de neuitat.
Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.
Credit foto: BLC Media
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Pasagerii de la aeroportul din Brașov nu mai pot pleca cu șoferi prin aplicație autorizați în oraș
Dolce SportO brigadă românească a arbitrat meciul Manchester City - PSG în Liga Campionilor feminine
GetPonyBMW i3 electric ajunge până la 912 km cu o încărcare, față de 710 km pentru versiunea cu baterie mai mică
LylaCum merg accesoriile de toamnă cu hainele pe care le ai deja. Ce verifici înainte să cumperi o piesă nouă
Revista IoanaDe Halloween cu copiii în București, două locuri au intrare gratuită între 30 octombrie și 1 noiembrie 2026
FinanciarulApartamentele din România au fost scoase la vânzare cu 4,5% mai scump decât acum un an

