SAGA Festival promoveaza capitala Romaniei la nivel mondial si contribuie la bugetul local
80% dintre participanții la SAGA Festival au fost vaccinați împotriva COVID-19 Weekendul trecut, Bucureștiul a fost capitala EDM. SAGA Festival a adus pe 10, 11 și 12 septembrie vizitatori din peste 30 de țări,...

80% dintre participanții la SAGA Festival au fost vaccinați împotriva COVID-19
Weekendul trecut, Bucureștiul a fost capitala EDM. SAGA Festival a adus pe 10, 11 și 12 septembrie vizitatori din peste 30 de țări, care au petrecut trei zile pline de energie alături de DJii lor preferați, într-un cadru în care imaginația și creativitatea și-au spus cuvântul. A fost locul perfect pentru crearea unor noi prietenii și a unei conexiuni fantastice cu artiștii, care s-au bucurat să fie din nou în fața publicului.
Deși aflat la prima ediție, SAGA este deja cel mai mare festival de muzică electronică din București, fapt dovedit de numărul mare de particpanți și de impactul financiar pe care cele trei zile petrecute la Romaero l-au avut asupra capitalei României. Traficul în cele trei zile de festival a fost de peste 130.000 de oameni. Peste 45.000 de participanți și-au scanat în fiecare zi brățările, 80% dintre aceștia au prezentat la intrare un certificat digital de vaccinare sau dovada faptului că au trecut prin boală în ultimele 180 de zile și 20% au prezentat dovada unui test PCR sau antigen negativ sau au fost testați la punctele de acces în festival. Dintre persoanele testate în toate cele trei zile, 15 au fost depistate pozitiv. Acestea nu au mai participat la festival și au urmat întocmai protocolul medical stabilit de autorități, însă vor primi abonamente pentru ediția SAGA din 2022.
Cele trei zile de festival au adus orașului venituri de aproximativ 25 de milioane de euro, bani proveniți din cazări, transport, consumații la localurile din București, la care se adaugă taxele și impozitele plătite de organizatorul ALDA în urma veniturilor realizate la SAGA. Pe lângă acest fapt, capitala României a beneficiat de popularitate la nivel internațional, foarte mulți străini manifestându-și deja dorința de a participa la cea de-a doua ediție, care va avea loc pe 3, 4 și 5 iunie 2022.
“Dincolo de faptul că ne-am bucurat foarte tare de prezența unui număr atât de mare de oameni la prima ediție SAGA, veniți din toate colțurile lumii, suntem încântați că astfel putem contribui și la bugetul local, dar și la promovarea României în străinătate. Cei mai mulți dintre cei care au participat la festival au fost persoane vaccinate, iar acest lucru a fost verificat cu foarte mare rigurozitate de către personalul avizat aflat la fiecare dintre punctele de acces. ALDA are planuri mari pe termen lung aici și proiecte ambițioase ce pot ajuta la dezvoltarea turismului pe plan local. Ne vom auzi mai repede decât vă așteptați cu vești noi și foarte multe surprize”, a declarat Allan Hardenberg, CEO ALDA.
SAGA Festival a început deja pregătirile pentru ediția din 2022, iar în curând vor fi puse în vânzare biletele pentru anul viitor și vor fi anunțați primii artiști din line-up. Cei care își doresc să nu rateze noutățile despre cea de-a doua ediție și să cumpere bilete la prețuri speciale se pot înregistra aici.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportLatovlevici deschide culisele unei generații importante de la FCSB și arată cum funcționa vestiarul dintre glume și analiză
GetPonyMartorii roșii din bord nu mai sunt o simplă avertizare
Lyla7-10 ani durează, în medie, până la diagnosticul de endometrioză. De ce nu e normal să suporți durerea la menstruație
Revista Ioana20°C și 30°C păstrează negrul intens mai mult timp. Află cum speli corect hainele ca să nu se decoloreze rapid
FinanciarulMeta acceptă să plătească până la 16,68 miliarde de dolari într-un proces pentru siguranța copiilor
News24350 de lei/MWh și dublu față de august 2025. Gazul pentru industrie urcă și împinge în sus prețul pâinii

