S-a amanat debutul emisiunii “Dimineaţa cu noi”! Cand incepe, de fapt, matinalul, la Kanal D?
Matinalul “Dimineaţa cu noi” va începe pe 14 martie, la Kanal D, iar repetiţiile pentru emisiunea ce îi are ca prezentatori pe Bursucu, Viviana Sposub şi George Tănase sunt în toi. Întreaga echipă, de la camaramani, reporteri, regizor de platou, scenarist şi până la prezentatori, s-a strâns pentru a pune la punct ultimele detalii pentru ca telespectatorii sa aibă parte de dimineţi perfecte în faţa micului ecran.
“Astăzi ne-am întâlnit să discutam mai multe aspecte legate de emisiune, a fost o şedinţă în care ne-am cunoscut mai bine cu toţi membrii echipei. Vom face şi repetiţii pentru ca totul să arate şi să se lege excelent în ziua lansării, pe 14 martie. S-a închegat deja o atmosferă foarte faină. În platou chiar am avut senzaţia că am ieşit în oraş, cu prietenii”, a declarat Bursucu.
Emisiunea “Dimineaţa cu noi” va fi pe micile ecrane din 14 martie, de la ora 08:00, de luni pana vineri, la Kanal D. Matinalul prezentat de Bursucu, Viviana Sposub şi George Tănase le va oferi telespectatorilor sfaturi din partea unor specialişti din diferite domenii de interes precum nutriţia, sportul şi sănătatea. Nu vor lipsi din emisiune recomandările de petrecere a timpului liber, reportajele, interviurile în exclusivitate sau intervenţiile realizate special pentru “Dimineaţa cu noi”, muzica bună şi multe alte alte suprize ce aşteaptă să fie dezvăluite.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyAudi pregătește o fabrică de 4 miliarde de dolari în SUA, criticată în Germania pe fondul reducerilor de personal
LylaMenopauza sub 40 de ani poate fi confundată cu stresul. Ce semne merită un consult și cum se pune diagnosticul
Revista IoanaCum folosești minoxidilul pentru rezultate în 3-6 luni și ce precauții iei dacă ai pisică
FinanciarulFashion Days deschide Black Friday pe 1 noiembrie cu ieftiniri promise de maximum 90%
News24Ministerul de Interne suplimentează patrulele lângă obiective strategice după incendiul investigat la Carfil
Dolce SportCum se acordă Balonul de Aur 2026 și de ce un titlu mondial nu garantează întâietatea la votCiteste si
Calatorii173 de orașe, un singur loc 1. Cine domină clasamentul unde contează sănătatea, educația și infrastructura
StiriKAROL G prezintă o colaborare explozivă pentru noul său single, „Location”, alături de Anuel AA și J Balvin
Stiri