AcasăStiriRomică Țociu preia ștafeta de la Nea Mărin la Poftiți pe la...

Romică Țociu preia ștafeta de la Nea Mărin la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Cătălin Cazacu, Doinița Oancea și Paula Chirilă îl însoțesc la Piatra Neamț

Săptămâna aceasta, emisiunea Poftiți pe la noi: Poftiți la târg vine cu 3 ediții de poveste, difuzate de Antena 1 luni, marți și miercuri de la 20:30. Astfel, o nouă echipă de vedete, alcătuită din Cătălin Cazacu, Doinița Oancea, Paula Chirilă și Romică Țociu, ajunge la Piatra Neamț și în împrejurimi, pentru a explora atracțiile turistice și a cunoaște meșterii populari care păstrează vii datinile acestor locuri și care sunt totodată potențiali expozanți la târgul pregătit de Nea Mărin.

Aventura de pe meleagurile nemțene începe, însă, cu o schimbare organizatorică surprinzătoare: Romică Țociu preia pentru o zi ștafeta de la Nea Mărin, fiind însărcinat de acesta să coordoneze traseul și misiunile în care sunt implicate vedetele. ”L-am rugat pe Romică să mă suplinească pentru o zi, cât eu sunt la o nuntă în rol de naș – și nu oriunde: în Bucovina. Eram tentat să-i las pe Liviu și Andrei, dar am zis că ei nu sunt atât de responsabili ca el, așa că îl las pe el în locul meu”, a explicat Nea Mărin. ”Așa bucurie n-am avut de foarte mult timp. Am condus cea mai tare gașcă”, a declarat Romică Țociu, care a decis, cu această ocazie, să îi înlocuiască pe consilierii Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu cu Cătălin Cazacu și Paula Chirilă. Ce reacții și situații comice va stârni această schimbare telespectatorii vor descoperi chiar în ediția Poftiți pe la noi: Poftiți la târg din această seară, de la ora 20:30.

După ce vor experimenta cazarea într-un sat de vacanță cu căsuțe fără electricitate și cu grup sanitar comun, Romică Țociu, Cătălin Cazacu, Doinița Oancea și Paula Chirilă, alături de Liviu și Andrei vor urma un itinerar de poveste, care-i va purta până în Satul lui Moș Crăciun din Negrești, județul Neamț și apoi în Humulești, satul lui Ion Creangă. Astfel, vedetele vor construi un adăpost pentru animale și vor asambla jucării în atelierul lui Moș Crăciun, vor coace pâine și vor merge la cules de cătină. Iar la Humulești, înainte de a vizita Muzeul Memorial Ion Creangă, vor trece pragul casei unei familii de meșteri populari, acolo unde vor modela figurine în lut și vor ajuta la crearea de toporiști și baltage ori la confecționarea de opinci. Din program nu vor lipsi repetițiile pentru dansurile folclorice coordonate de Nea Mărin și pregătirile pentru târgul meșteșugarilor din Piatra Neamț. Cum vor face față vedetele tuturor misiunilor și cum va primi publicul nemțean evenimentul pregătit de echipa lui Nea Mărin telespectatorii vor descoperi în cele trei ediții Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, difuzate de Antena 1 săptămâna aceasta, luni, marți și miercuri de la 20:30.

Romică Țociu și Cornel Palade, în premieră pe scena iUmorRecomandăriRomică Țociu și Cornel Palade, în premieră pe scena iUmor

Citește și:

Zoe Ball se reuneste cu fostul sot Norman Cook...

Te-ai gandit vreodata cum e sa zambesti la poze alaturi de fostul sot, exact dupa ce copilul vostru a...

Ore Oduba a vandut casa de 935.000 de lire...

Te-ai gandit vreodata cat de repede se poate destrama imaginea familiei perfecte? Prezentatorul TV Ore Oduba, în vârstă de 40...

Maya Jama revine la Love Island UK sezonul 13....

Fix când credeai ca vara asta va fi linistita, drama suprema revine pe ecrane! Cei 12 noi concurenti intră...

Dr Ranj Singh vorbeste despre divortul de Sulvinder Samra....

Dr Ranj Singh, cunoscutul medic și prezentator TV, a adus în discuție divorțul dureros de fosta sa soție, Sulvinder...