România se luptă cu epidemia de gripă. Care sunt recomandările pentru părinți și copii, din partea Ministerului Sănătății
România se luptă cu epidemia de gripă, iar reprezentanţii din sănătate ne întâmpină cu sfaturi pentru populaţie, mai ales pentru părinţi şi copii. Autorităţile sanitare au declarat în mod oficial epidemie de gripă, în situația în care numărul total al deceselor a ajuns la 18, iar numărul infecţiilor respiratorii a crescut îngrijorător.
„Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătăţii că, în ultima săptămână de supraveghere şi monitorizare, s-a înregistrat o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute faţă de nivelul aşteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă. În aceste condiţii, specialiştii epidemiologi au constatat o evoluţie epidemică a gripei”, a dezvăluit Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat remis presei.
Gripa îi ține pe elevi acasă
Conform ministerului, toate măsurile luate până în acest moment, dar şi indicațiile către populaţie, către unităţile sanitare, de îngrijire sau colectivităţile şcolare rămân neschimbate.
Virusul gripal poate fi evitat prin igiena corespunzătoare
Ministerul Sănătăţii sugerează că măsurile de igienă personală – spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse, urmarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume și fructe, odihnă şi activitate – sunt „esenţiale” pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi, în special, prin gripă.
Medicii spun să vă feriți de automedicație!
De altfel, se sfătuiește evitarea automedicaţiei şi consultarea medicului de familie pentru simptome care indică gripa.
„Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenţie şi se recomandă, în continuare, vaccinarea antigripală”, a completat sursa citată.
În acest interval de timp, a completat Ministerul Sănătăţii, este indicată limitarea accesului vizitatorilor în spitale, mai ales în secţiile cu risc. În plus, trebuie efectuat triajul epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu revocarea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie, purtarea echipamentului de protecţie corespunzător – măşti, mănuşi, halate – de către vizitatori şi personalul medical, purtarea măştii de către pacienţi în UPU, pe traseul de la UPU la salon şi când iese din salonul de izolare/grupare.
„Conform informării ANMDM, la nivel naţional există stocuri de medicamente antivirale specifice (OSELTAMIVIR) care sunt eliberate în farmaciile cu circuit deschis pe bază de prescripţie medicală”, a mai declarat Ministerul Sănătăţii.
Sursa: clickpentrufemei.ro
Sursa foto: pixabay.com