ȘtiriRico888
Rico888 lansează piesa Promises U Made, despre iubire și trecut

Rico888 revine cu o nouă piesă, Promises U Made, ale cărei versuri vorbesc despre o fostă relație și stările prin care artistul a trecut pentru a nu se mai întoarce în același mediu toxic. Piesa a fost compusă de Rico888 și produsă de Bogdan Gridan.
„Piesa Promises U Made spune povestea unei relații pe care am avut-o și faptul că am reușit cu greu să nu mă întorc în același cerc vicios. E ca și cum încerci să lași totul în urmă, dar trecutul te urmărește și continuă să apară în viața ta”, a spus Rico888.
Rico888 (Federico Forciniti) are 19 ani și a început să compună muzică de la 12 ani. S-a născut în Monaco, însă familia lui provine din Italia, dintr-un orășel aproape de Calabria. Muzica reprezintă totul pentru el, în special pentru faptul că a fost cea care l-a ajutat să treacă peste momente de anxietate, să se detașeze de totul din jur și să-și creeze mica lui lume, care există prin muzica sa. E mai mult decât o pasiune pentru el, Rico888 se exprimă și respiră prin muzică, este remediul său și datorită ei este cel de astăzi.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaFebra de 38°C sau mai mult la sugarii sub 3 luni cere evaluare medicală urgentă
FinanciarulAlexandru Petrescu, Președinte ASF: Nu putem avea piețe puternice fără instituții puternice
News24Transferoviar Călători anulează 24 de trenuri de la 5 noiembrie. Călătorii cu bilete online pot cere toți banii înapoi
Dolce SportJuventus a învins Napoli cu 2-0 și a urcat pe locul șapte în Serie A
GetPonyUn avertisment atribuit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență indică aproape șase mașini care iau foc zilnic în România
LylaConcediul medical pentru copilul bolnav. Câte zile poți lua și cum se plătește

