ȘtiriRazvan si Dani
Răzvan și Dani se întorc de luni din vacanță, la „Neatza cu Razvan si Dani”

După o vacanță binemeritată de sărbători, cea mai matinală gașcă revine de luni, 11 ianuarie, cu un sezon fresh de Super Neatza, în fiecare dimineață de luni până vineri, de la ora 08:00, la Antena 1!
Vacanța de iarnă a fost prilej de relaxare, dar și motiv de dor pentru matinalii Antena 1, așa că și ei, la fel ca și telespectatorii, sunt nerăbdători să revină pe micile ecrane. ”A fost o vacanță pe care o așteptam de multă vreme, mă gândeam la ea de prin aprilie-mai. În vară am fost puțin mai reticent și am zis să nu ne deplasăm foarte mult. Acum, în iarnă, cu teste și toate măsurile de siguranță impuse am hotărât să zburăm un pic mai mult, până în Maldive. Am stat la soare, sub apă, am sărbătorit Revelionul pe malul oceanului, fără să stăm foarte târziu pentru că a doua zi aveam scufundări. Am trăit vacanța aceasta cu siguranță mai intens decât am făcut-o în ultimii zece ani, pentru că după 2020 am învățat că fiecare zi petrecută undeva pe planetă trebuie prețuită altfel, nu cum o făceam în ultimii ani. Nu știm ce ne rezervă 2021, tocmai de aceea am apăsat pedala de accelerație foarte tare. Dar, în ultimele zile mi s-a făcut dor de Neatza! Văzând reluările, mi s-a făcut dor de multe lucruri și ce am descoperit acum, de când sunt acasă în vacanță, este că eu chiar nu am ce să fac dimineața acasă! Dacă aș fi un miliardar excentric cred că m-aș plictisi de moarte dacă nu aș avea Neatza. Deci, viitorul miliardar excentric se întoarce la muncă de luni!”, a mărturisit Dani Oțil.
Așadar, Răzvan și Dani vor spune din nou ”Neatza” începând de luni, 11 ianuarie, iar alături de Florin Ristei și Ramona Olaru sunt pregătiți să aducă din nou, în fiecare zi de luni până vineri, cei mai tari invitați, cu povești inspiraționale și cele mai fierbinți subiecte ale momentului.
Reporterii Super Neatza sunt pregătiți cu cele mai noi informații legate de vreme, trafic, învățământ sau criza sanitară, în timp ce Simona Dragomir și cei mai cunoscuți medici români vor oferi sfaturi pentru sănătate. Părinții vor găsi din nou un aliat în Ruxandra Luca și invitații săi, experți în parenting, iar dacă Bianca va analiza zilnic harta astrală, Adrian Măniuțiu va monitoriza zona financiară și fluctuațiile de pe piața locurilor de muncă în acest an. În plus, în fiecare luni, consultantul în frumusețe Diana Baicu oferă soluții rapide și practice pentru a arăta fresh în fiecare zi, în timp ce Vlăduț și Nicolai Tand vor face diminețile mai savuroase și aromate. Mai mult, luni, 11 ianuarie, în prima ediție din acest sezon Super Neatza, Răzvan și Dani îi vor avea ca invitați speciali pe Dorian Popa și Cheluțu!
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyTransalpina se închide între Rânca și Obârșia Lotrului pe 31 octombrie, de la ora 14:00
LylaCum ajungi la psihoterapie decontată și ce trebuie să verifici înainte să plătești o ședință la psiholog
Revista IoanaViolența în familie, 46.741 de sesizări indicate în primele nouă luni din 2026. Unde pot cere ajutor victimele
FinanciarulEuro este 5,3426 lei pe 30 octombrie 2026. La cât ajung ratele, chiriile și salariile calculate în euro
News24Proprietarul unui apartament nelocuit poate contesta o sumă greșită la întreținere în 10 zile de la afișare
Dolce SportManchester United a pierdut cu 0-2 la Chelsea și rămâne pe locul 16

